Jurnal de Soprană

Dimineti cu gust de pricomigdale

2012-02-16T02:37:00.000-08:00

[Imagine preluata de pa favim.com]

Unele dimineti au gust nastrusnic de pricomigdale. M-am trezit devreme si am apucat sa fac o tura de Cluj inainte de rasaritul soarelui, cand ninsoarea acoperea tot peisajul urban si gri. Imi place cand lucrurile se transforma din gri si negre, in alb si stralucitoare. De fapt, ma bucur ca uneori poti vedea lucrurile astea, prin ochii inimii tale. Inima mea face iarna astia frumoasa.
Venind prin zapezi, din nou mi-am dat seama ca timpul nu exista si ca fac parte dintr-o eternitate de nestavilit. Suntem unul ,cu totii. Toti indragostitii simt emotiile in acelasi mod magic,desi diferit de la om la om. Toate durerile sunt la fel de acute, desi le percepem fiecare altfel. Libertatea noastra e la fel de magulitoare si plina de viata, desi alegem sa o vedem si sa o imbratisam, sau nu. Sentimentele de baza ale omului, in deplinatatea lor, sunt atat de mult rupte din Univers si din dumnezeire, din perfectiunea divina, incat le creem in noi in moduri atat de asemanatoare. Imi place asta...mult de tot. Nici nu stim de fapt cat de legati suntem unii de altii,cat de uniti si facuti sa fim unul langa celalalt.
Un jazz bun de dimineata face cafeaua mai buna. La unii,si tigara.
Dormiti cu folos, indiferent daca e putin sau mult, iubiti fara limite, credeti in visele si scopurile voastre, la fel cum credeti in orice e palpabil pe lume. Ele chiar sunt palpabile. Cu spiritul. Cu aripile. Le avem cu totii.
O zi minunata!

Copiii stiu

2012-02-10T07:23:00.000-08:00

Am o stare de spirit tare frumoasa. O pace, ca si cum am facut un legamant cu mine insami.

Stau aici, in casa bunicii mele, gasindu-mi aceeasi bucurie pe care o aveam acum 17 ani cand veneam aici, ca sa ma joc sub masa. Exista un "in spatele blocului"care chiar are sens, caci sunt copaci multi si inalti si zapada care nu vrea sa se topeasca nicicum. Acasa, vad doar in strada si in fata e doar un bloc,foarte apropiat si magazine,posta... Nu stiu de ce in cartierul asta ma simt cel mai bine, din tot Brasovul. E plin de copilaria mea. Peste tot unde merg, am lasat cate o amintire. Infloresc in mine intamplarile ca floricelele de porumb, vesele si calde, ca si cum au avut loc acum cateva clipe.

Casa-i mica, dar ce mare mi se parea candva! Gaseam mereu unde sa ma ascund. Acum mi se pare tare haios ca chiar credeam ca nu ma vede si nu ma gaseste nimeni. Si culmea, mereu ma ascundeam doar in debara. Era asa intuneric si mic incat eram convinsa ca sunt in cel mai misterios loc si nu este nici cea mai mica sansa sa fiu gasita.
Avea bunica mea un lamai care chiar facea lamai, in casa. Aveam impresia ca e magic, cum sa creasca lamai in casa? Fireste, credeam ca ele cresc in piata.

Acum nu mai incap in oglinda decat fara cap. Si cat ma mai gateam... eram la nivelul mijlocului oglinzii si imi lipeam nasul de ea ca si cum as fi putut s-o folosesc drept portal. Ma gandeam uneori daca nu pot intra in mine daca ma uit destul de insistent in proprii ochi. Iar cand am crescut, am invatat ca intram mai adanc in noi insine prin intermediul oglinzilor noastre: ceilalti.

Bunica m-a invatat sa dansez vals, tango, dans popular si apoi m-a lasat sa imi demonstrez abilitatile de dansatoare din buric, in clasa a 4a. Cu ea am fost pt prima data actrita, caci jucam toate povestile. Eu eram mereu personajul principal,si ea toate celelalte. Cel mai bine jucam Alba Ca Zapada. Imi placea sa lesin cand muscam din mar, imi agata piaptanul in par si ma strangea cu cingatoarea.

A existat o vreme cand credeam cu adevarat ca totul este posibil. Orice iti poti imagina, se poate intampla. Imaginatia mea si realitatea se confundau. Timpul nu exista decat ca si cuvant si referinta in limbajul celor de langa mine. Eu puteam fi orice, oricand, oricat. Daca vroiam, se putea. Si nu cred ca puteam concepe ca exista motive sa nu se poate.
Apoi am crescut si s-a intamplat ceva de nu am mai reusit sa gandesc asa. Si lucrurile nu s-au mai intamplat la fel de usor. Iar apoi m-am straduit sa invat efectiv cum sa gandesc asa. M-am intors cumva, la starea cu care m-am nascut si am gandit cand eram copil. Acum descopar ca nu este reteta mai buna pentru reusita. Copiii gandesc tare bine.
Cred ca de asta ma regasesc atat de bine in casa bunicii.
Sunt libera, timpul nu exista, si pot fi orice, oricand, oricat. Imi folosesc imaginatia ca sa imi creez realitatea si...daca vreau, nu concep motive ca nu se poate. Daca chiar vreau, se poate.

Cafea de cirese

2012-02-06T05:15:00.000-08:00

Infunda-ti bratele cu sufletul meu tot,
Si parul meu prinde-ti-l de gene,
Ca sa iti orbeasca clipele ochilor inchisi
Si dezmierdati de nebunie.

Ocupa-ti timpul cu creativitate:
Creeaza scantei.
Promit sa particip si eu.

Cristaline sunt sclipirile ochilor tai
Cand imi cauti privirea printre fulgi ce curg din ceruri crapate,
Si calde-s toate,
Pentru ca ajung in strafundurile senzatiilor mele si le electrizeaza.

Prinde-n pumn tot ce-ai fost vreodata
Si fumeaza odata cu ultima tigara de azi
Visele a ceea ce vei fi maine,
Ca sa traim esentele lui Azi
Ca si cum nu am sti vreodata de unde incep si unde se termina.

Astern pe buzele tale
Cafea de cirese si tresarit de zane.
Imi infasor aripile in jurul gandurilor tale,
Ca sa putem evada oricand spui "Haide".

Greselile vechi

2012-02-05T08:20:00.000-08:00

Te trezesti uneori ca dintr-un somn prelung si ametitor. Credeai ca de dimineata lucrurile vor fi mai clare si mai putin istovitoare. Insa...
V-ati gandit vreodata cate greseli ati facut cu adevarat fata de oamenii din jurul vostru? Greseli adevarate, nu asa, ca am uitat sa sunam inapoi, am uitat numarul la pantof, sau mancarea preferata. Greseli din acelea care marcheaza omul luni, ani de zile, si poate pentru viata. Cred ca putini oameni stau sa se gandeasca cu adevarat la asta. Ne aducem aminte ce credem noi ca am facut pentru a imbunatati viata cuiva. Cred ca ne aducem aminte pentru ca ne-a ramas rana nerecunostintei acelei persoane. Asteptarile noastre, inghetand in frig. In afara de egoism, mai putem vedea si altceva?...
Am gresit de multe ori.
Am ranit de multe ori, pentru ca dorintele celuilalt nu erau in concordanta cu ale mele in momentul respectiv.
Am refuzat de multe ori iubirea, pentru ca mereu cautam ceva anume, insa nici eu nu stiam ce. Nu m-am lasat niciodata pe mana Increderii. Cand crestem, nu ne dam seama de adevaratele valori. Fugim dupa zmeie frumos colorate si desprinse din vis. Iar Realitatea...pare prea gri fata de ceea ce ne imaginam noi.
Am vorbit de multe ori urat pentru ca am lasat teama sa ma cuprinda, si ranile vechi sa se dezveleasca langa persoane ce nu aveau nici un fel de vina.
Am ridicat tonul si am privit incruntat, pentru ca am uitat ca oamenii din jurul meu sunt oglinzile mele, si ajutoarele mele de nadejde pentru a invata anumite lectii despre mine. Ca sunt acolo ca sa ma faca mai buna, sa releve tot ce am mai valoros in mine.
Si totusi, dupa ce vreme multa, ploi, sori si ninsori au cazut peste greselile noastre, omenesti si pline de regrete, ce mai putem face?
Sa ne scuzam. Sa ne cerem iertare. Fata de ei, fata de noi insine... si sa ne gandim ca daca lucrurile nu s-ar fi intamplat asa, nu am fi ajuns unde suntem acum, ca sa gandim atat de limpede. Toate au un sens. Ascuns sau nu, sensul ne creeaza si ne creste. Si pe noi, si pe ceilalti.
Imi cer iertare, in sufletul meu, celor pe care i-am ranit si carora le-am intors spatele, fara sa vreau atunci sa le fac vreun rau, insa rezultatul a fost chiar ceea ce nu am crezut niciodata ca voi fi.
Ne vedem fara greseli si altruisti, mereu concentrati in jurul celorlalti si la dispozitia lor. Insa, oare chiar asa sa fie?...

Remember Grey's Anatomy

2012-02-05T08:03:00.001-08:00

Daca nu v-ati uitat niciodata la serial, faceti-o. Chiar vorbeste pentru suflete.

Vrei ce Crezi

2012-02-04T04:01:00.000-08:00

Crezi.
Si-atunci cand crezi, poti. Orice, oricat, oriunde. Ti se desprind mainile de trup, iti ia sufletul foc, si apoi te scufunzi in probabilitati. Si totusi, cand fruntea ti-e sus, si ochii inainte, ai toata puterea din lume. Ai certitudini. Stii ce vrei. Pentru ca chiar Crezi in ceva anume. Crezi ce vrei, vrei ce Crezi.
Uneori, chiar si cliseele sunt istete !

Clepsidre de nisip

2012-02-03T05:33:00.000-08:00

Stralucind in colturi diferite de stea,
Cu cremene te nasc din mintea mea si te ridic pe piedestale de marmura,
Invelindu-ti privirile in naframi de catifea si increderi,
Ca sa nu uiti niciodata de unde ti-a pornit si incotro ti se indreapta sufletul.

Vapaie aburinde de nerabdari.
Le sadesc in palma ta si astept sa creasca, in urma lor, florile dorintelor mele.
In cate limbi doresti sa iti vorbesc,
Ca sa-mi auzi trecutul visand la tot ceea ce ti-a fost dat sa fii ?

Soptesc urletele mele in nisipul clepsidrei si o intorc.
E timpul sa privim in ochi focul care arde pe dinauntru si sa-l topim cu tremurul ce-l cream impreuna.
Unde ai auzit pentru prima data tremurul acela care iti da mereu aer ca sa poti supravietui?
Nauc, te culci in cuibul sansei geometrice si deloc mladioase care ti s-a asternut la picioare de fiecare data cand ai cautat-o.
Lasa-ma sa fac parte din piramida ta de nisip.
Si chiar daca vei vrea sa o intorci, sensurile ascunse vor ramane mereu acolo,
Ca o aducere-aminte a nerabdarilor sadite in palmele tale ce au plamadit a 7-a minune a lumii.

Uneori uram Lumina

2012-02-02T23:55:00.000-08:00

Credibilitati incrucisate, tulburari de toate soiurile, timp incremenit pe varful buzelor unei decizii.
Unele lucruri te darama ca sa te inalte altele.
Unele lucruri te spulbera ca sa poti sa faci curatenie generala iar si iar, pentru a putea primi lumina sa intre. Nu stim ca avem nevoie de ea decat atunci cand vine si ne dam seama ce mult ne-a lipsit...

Ne desprindem palmele de pleata incurcata a trecutului si ne dam seama ca putem atinge si cuprinde orice,si ne speriem. Libertatea, oricat de imbatatoare, se prezinta cu saluri de teama peste priviri. Atat de multa dependenta, incat descatusarea ne incetoseaza ochii pentru o buna vreme. Ne sta viata in loc. Insa este firesc, si cred ca de oricate dati ni se intampla, trecem prin asta in fiecare din ele.

Nu poti decide pentru altii asa cum de cele mai multe ori este fantastic de greu sa decizi pentru tine. Si totusi, responsabilitatea ta este sa raspunzi doar pentru tine. Pentru Adevarul tau, pentru ceea ce esti, ce iti doresti, ce vizualizezi pentru tine in aceasta cautare continua de...Tine.

Ce greu ne acceptam oglinzile noi. La fel cum nu ne e greu sa acceptam ca oglinzile vechi au devenit demult vechi. Nu ne mai regasim, si totusi sa renunti la tine si la stradania ta pare cel mai dificil lucru de pe pamant. Ochii se deschid, dar e ca si cum tocmai ai fost operat la ochi si vezi dupa 3saptamani lumina din nou. O urasti, pentru ca te doare oricat de mult ai dori-o. Stii cat de mult au ras de tine toti ceilalti cand erai bandajat si orb, dus de aripi de prieteni si vise proprii. Stii cat de mult ti-ai dorit sa vezi chipuri blande, bomboane pufoase Rafaello, sau pisicul pe care il simti incalzindu-ti picioarele noaptea. Si cu toate astea, dupa ce te-ai luptat continuu cu intunericul, urasti, chiar si numai pentru o clipa, Lumina.

Dimineti si esente tari

2012-02-02T01:07:00.000-08:00

Un mix de melodii frumoase de relaxare si visat:
http://8tracks.com/digitalnative/epic-background-music-pt-1

Ce dor mi-era de dimineti...
Ador diminetile. Nu numai pentru ca iti dau acel sentiment de liniste, ca tot ce a fost ieri deja nu mai face parte din acum, ca ai mintea mai limpede si vezi lucrurile mai drept, sau mai simplu. Interesant, nu? Cu cat ne detasam mai mult de ceva, cu atat il vedem mai simplu. Curios, deoarece mereu a fost la fel de simplu insa trairea noastra interioara l-a cutremurat din toate incheieturile. Furtuni de nestavilit, copaci crapati de prea multa indiferenta umana sau emotii salbatice, ce-si ies din fire. Si apoi, e precum un rasarit de soare la malul oceanului, la inceput de august. Iubesc dimineata pentru ca totul se clarifica, se linisteste, si ai din nou oportunitatea de a alege. De a schimba viziunea, intensitatea, de a acorda o alta valoare, importanta, lucrurilor de ieri. Pentru ca ceea ce conteaza de fapt, sunt lucrurile de azi. Azi, Aici, Acum... atat.

Ce dor mi-era sa adorm citind. Aseara am avut un mic ragaz sa citesc cateva pagini. Pline de niste mesaje extraordinare, care iti cuprind spiritul, mintea, inima- in brate, cu tot ceea ce sunt si au fost vreodata, exact asa, imperfecte si perfecte in acelasi timp. Imi place sa citesc.

Ce dor mi-era sa ma adancesc in toate gandurile mele, sa-mi rascolesc filele, sa imi cant cantecele, sa ma aud cu adevarat, sa ma vad asa cum sunt, si sa stiu ca nimeni nu va lua niciodata lucrurile astea din mine. Suntem doar noi cei care ne ingropam in noi, acoperindu-ne cu altii, si nu ma refer neaparat la problemele, dramele lor. Ne umplem cu bucuriile lor, principiile lor, modul lor de a vedea viata. Aproape ca ii inghitim cu totul in noi, de dragi ce ne sunt, vrem sa ii respiram prin fiecare por si sa ii simtim traind, licarind inauntrul nostru. Si oricat de minunat este, pe termen lung ne facem un "rau"de nedescris. Devenim atat de mult acea persoana. Nu mai existam ca individualitate. Si apoi... nu mai suntem recunoscuti, si suntem indepartati. Ne pierdem identitatea. Numai pentru o imbatare din tot ceea ce inseamna celalalt. Betie de arome, de idei, de sentimente, de oameni. O nebunie. O nebunie nepretuita dar atat de periculoasa,daca nu ramanem constienti totusi in al carui trup salasluieste spiritul nostru personal.
Ne place sa ne avantam, sa incercam, sa iesim din tot ce este palpabil. Sa ne transformam, sa ne transpunem, sa ne inaltam la un grad mai inalt. Nu toti stiu cum, si inteleg gresit, insa cine sunt eu sa spun ce este "gresit" si "corect", cand acesti termeni sunt atat de relativi intotdeauna, in functie de sistemul de referinta al fiecaruia? As vrea sa putem avea cu totii mintea si inima mai deschisa. Catre mai multe variante, catre "intregul tablou", perspective.

Ce dor mi-era sa incep ziua cu o cafea buna si un mic dejun raw. Mancarea asta cruda te metamorfozeaza. Devii mult mai constient de tot ceea ce esti, de tot ceea ce este. Si din punct de vedere fizic, pentru ca se simte, dar si din punct de vedere senzorial. Ti se deschid chakrele, ti se lumineaza potecile. Esti altcineva, dar acelasi. Cad zidurile, si se inalta o statuie frumoasa a tot ceea ce ai fost Ieri. Putem sa-l iubim pe Ieri la fel de mult cum il iubim pe Azi... sa il acceptam si sa il celebram. Nu este nimic interzis. Putem face orice.

Puterea este la noi.
Si singura putere ce pune Universul in miscare este Iubirea.

Bittersweet Impatience

2012-02-01T12:28:00.000-08:00

Nerabdarea.
Creeaza in noi o tensiune fantastica, dar aromata grozav. O adrenalina care isi ia zborul din varful degetelor pana pe soapta buzelor. O respiratie e de ajuns ca sa inghete sau sa se topeasca tot aerul de langa noi.
Nu stim, si nu vrem sa ne gasim linistea decat cand dorinta ni se implineste. Ne tremura clipele agatate de tulpina genelor, tulburand armonia pe care o dorim atat de mult in zbuciumul zilelor obisnuite. Ce ridicol! Te straduiesti atata timp sa iti gasesti echilibrul si apoi cazi in pacat atat de usor, intr-un drog numit nerabdare, ori din curiozitate, ori din patima. Sunt oameni care nu pot trai fara un asemenea drog.
Cu nasul in aer, cu ochii stralucind, cu mainile inclestate, si cu urechile inrosite, cautam in clipa imediat urmatoare raspunsul, rezolvarea, yinul imbinandu-se cu yangul. Nelinistea dinainte furtunii creeaza mereu curcubee uimitoare.
Exista fiinte umane care pun in tine o samanta de nebunie si apoi asteapta sa vada ce se intampla. Daca o uzi, daca rasare, daca iti place, si daca o lasi apoi sa moara sau astepti noi intrevederi. Te tin ca pe ace, te tulbura intr-un mod in care iti pierzi mintile in cel mai placut mod. Totul e un joc. Doreste sa ma prinzi, ca sa pot fugi mai repede.
Limbile ceasului indica ora nestatorniciei. Nu facem parte din zilele noastre, caci existam in eternitate prin faptul ca simtim aceeasi vrie ca toti oamenii care s-au cunoscut ca noi. Suntem unici, si totusi la fel ca toti ceilalti, nebuni de viata si de susur fizic si sufletesc.
Nerabdarea.
Un deliciu pe care abia astept sa il savurez in fiecare zi.

Lasati inima sa fie

2012-01-31T08:57:00.000-08:00

Uneori, chiar ni se intampla lucruri bune. Lucruri spontane, neprevazute, ceva ce asteptam demult. Ceva ce ne revolutioneaza lumea, simtamintele, perceptiile, zilele, efectiv ne transforma. Ne bucuram, intram in joc, incepe o nebunie frumoasa si aproape ireala care ne inalta si ne face sa fim mai mult decat am fost pana atunci. Ne arata lucruri minunate despre noi pe care le-am uitat sau le-am ingropat teribil de adanc in noi,ca sa le acoperim cu resentimente, frustrari si ne-dorinte. Ne prindem in hora bucuriilor. Intr-un dans fara coregrafie, ce-si cauta pasii in privirea oamenilor de langa noi, gasind sclipiri ce ne unduiesc trupurile ce-si gasesc calea in fiecare zi altfel. Suntem ce alegem sa fim, iar si iar, in fiecare dimineata. Daca alegem bunastarea (ca sa nu folosesc un cuvant prea mare precum fericirea), o vom avea, atata timp cat o alegem de fiecare data. Inima tresalta. ea nu vede lucrurile decat asa cum sunt, inima e libera. Starea ei fireasca e libertatea. Singurul aer ce stie sa-l inspire si sa-l expire e Iubirea. De toate soiurile, nuantele, intensitatile. Odata ca ai lasat-o sa existe in viata ta ca parte determinanta in decizii si directii de drumuri, ea e cea mai fericita. Ea doar Este. Si doar vrea sa Fie.
Si apoi ne complicam viata. Intr-o secunda. Atat de simplu, si aproape de fiecare data pentru ca asa ne-am obisnuit, si nu dintr-un motiv bine determinat de o situatie actuala. Daca altadata eram sceptici, de ce acum nu mai suntem? Daca altadata eram prevazatori, de ce acum ne aruncam in abis fara sa ne uitam inainte si inapoi, numai de dragul senzatiei elieratoare, a zborului? Ne incruntam. Ceva nu este in ordine. Apoi ne punem singuri piedici. Ar trebui sa nu mai cred. Ar trebui sa nu mai caut, sa nu ma mai tavalesc in Bine. Ceva nu e in ordine, totul este prea bine! Daca este prea bine inseamna ca undeva e ceva fals, nu exista prea bine! Si apoi Universul sau Dumnezeu spune: "Bine...daca prea bine nu functioneaza pentru tine atunci, poftim, am destul mediocru sau neinteresant sa iti dau."
Iar apoi, lucrurile devin atat de improprii si impersonale, pentru ca am pus peste toata bunastarea si libertatea aceea inaltatoare... toate grijile posibile, vechi si noi, reale sau inventate din lipsa de incredere in viata si in iubire. Ni se pare ca vorbim prea mult, ca fortam lucrurile, ca nu facem destul sau ca facem prea multe.
Uitam mereu, mereu mereu, acelasi lucru. Ca daca faci exact asa cum simti, dar chiar cu adevarat asa cum simti inauntrul tau, ca sentiment brut, intuitie, atunci ramai liber. Ramai cu bratele deschise spre lumina. Restul... tot ce incepe cu "prea", "trebuie","corect/gresit","nu e voie", deja ne intemniteaza.
Lasati inima sa fie.
Lasati Iubirea sa vina.
Doar...lasati-o.

Sa fim liberi

2012-01-06T15:40:00.000-08:00

Sa-ti pui viata in ordine dupa taifun...nu-i deloc lucru usor.
Trec multe luni si pentru unii,multi ani pana reusesc sa se repuna pe picioare.
De cele mai multe ori,cand simti ca lucrurile s-au asezat, parca pamantul fuge din nou de sub noi si, trezindu-ne singuri deasupra abisului, ne speriem si mai tare, cazand in gol, aterizand zgomotos pe pietre reci si demult neatinse. Pietre de temelie ale lui Noi Insine, pe care nu l-am mai vizitat demult. Realitatea. Responsabilitatea fata de propria persoana. Libertatea.
Libertatea nu e ceva usor de manevrat. Implica o grija aparte, oricat de mult ne-ar lasa spatiu si liber arbitru. Implica o buna cunoastere de sine si incredere in ceea ce esti cu adevarat. Implica fruntea ridicata, si bratele intinse, imbratisand orice ti se intampla. Implica un Carpe Diem pe care nu multi il pot accepta sau trai, chiar daca si-l doresc in prealabil. Implica Raspundere si Inteligenta, ca sa ramai ancorat acolo unde nu iti faci rau. Implica sustinerea propriilor simtaminte, acelea autentice. Incununarea lor. Altfel, nu ne mai putem numi cu adevarat Liberi.
Libertatea poate presupune si incercari, experimentari, cautari. Orice este in concordanta cu ce simtim cu adevarat este in ordine pentru noi, si vine in implinirea libertatii individuale. Respectul fata de Libertatea celorlalti inseamna A nu judeca, a nu avea Prejudecati, si a nu Eticheta, ori a da verdicte. Totul este atat de relativ si de aparent...incat a pune punctul pe i in viata altcuiva ar putea dauna cu adevarat nu numai relatiilor, ci chiar persoanelor la care tinem.
Iar in calea exprimarii Libertatii personale, poti avea si nedumeriri, rataciri, momente de nebunie, de pierdere de identitatea. Cautari infinite, pentru ca nu suntem obisnuiti sa fim liberi. Ne e atat de simplu sa depindem, sa ne definim in functie de altcineva, sa ne obisnuim, sa intram in rutine care ne ingroapa, daca nu suntem constienti de ele sau daca nu ne bucuram de farmecul lor.
Este atat de dificil, si totusi cel mai firesc lucru si dreptul nostru suprem...sa fim liberi.

O doamna a bloggingului pe care v-o recomand din suflet

2011-12-26T12:05:00.000-08:00

Vreau azi sa va prezint o doamna draga mie care are un blog fantastic. Gandirea dansei mereu imi aduce revelatii. Simt ca sunt cu o sutime mai libera cand citesc ce scrie dansa. Va recomand sa cititi si din urma, caci este extraordinara.
http://pluttonia.blogspot.com/
Transcriu aici ultimul sau articol postat, care mi se potriveste manusa in perioada aceasta.
http://pluttonia.blogspot.com/2011/12/frica-de-fi-noi-insine.html

Frica de a fi noi înşine...

”Uneori nu e nevoie decât să iei decizia să fii fericit.”

Pare simplu atunci când accepţi ceea ce ţi se oferă cu deschidere şi sinceritate. Important este să ”vezi” dincolo de obstacole şi consecinţe, adesea fabricate de propria minte, imaginate ca fiind dezastruoase. Avem tendinţa dintr-o teamă iraţională să creăm monştri, un fel de bau-bau pe care îi resuscităm de fiecare dată când se deschide o minimă perspectivă de fericire. Nu trebuie să avem bucurii şi nici să ne pierdem în fericiri prea mari, dacă acestea nu sunt în limitele moralei! Este un îndemn absurd ce vine dintr-o normalitate inventată de alţii şi inoculată nouă printr-o educaţie prostească. De aceea ucidem cea mai mică şansă de viaţă a ”păcatelor”, le retezăm capetele din rădăcină pentru a nu se naşte în noi vreo emoţie care ar putea stârni satisfacţii fireşti. Fericirea şi bucuria, confundate adesea cu plăcerile deşănţate, destrăbălarea, libertinajul, au devenit pentru omul ”crescut” într-o epocă de constrângeri şi interdicţii, acele stări sufleteşti pe care le respinge într-un mod iraţional. Fără nici un temei se ascunde în faţa unei simţiri ce ar putea să-i dăruiască acea bucurie împlinitoare sau linişte sufletească care l-ar situa într-un plan al umanităţii fireşti.

Există un refuz inconştient de a trăi viaţa, cel mai adesea viaţa ne trăieşte pe noi. Nu ştim să fim noi înşine. Tot timpul gândim ceva şi facem altceva în totală contradicţie cu gândul născut. Ne refugiem în simţiri chinuitoare, refuzând să aflăm şi o altă stare ce ar putea salva sufletul de o temniţă nemeritată. Din teama de nu greşi şi de a nu încălca ”legi” impuse de dogme ruginite, ne strivim sufletul sub apăsarea de plumb a inimii. Ducem ”poveri” pe care le vom lua cu noi ”dincolo” cu regretul că aici n-am trăit cu adevărat. Am primit viaţa ca pe un dar şi am trăit-o pe jumătate sau poate nici atât.

Într-o viaţă ai vreme să fii tot ce n-ai fost şi ţi-ai dorit să fii. Aşa ar fi firesc să fie, însă în individualitatea noastră depindem de ceilalţi. A fi tu însuţi este echivalent cu a fi singur. Trebuie ca tu să clocoteşti de dorinţa de a-ţi trăi viaţa, de a risca totul şi de nu rata nimic din ceea ce ţi se deschide la orizont pentru a te identifica cu eu-ul tău. Experienţa este tentantă, în schimb în jur simţi pustiul. Nimeni nu te susţine atunci când vrei să fii tu însuţi. Aproape toată viaţa facem ce vor alţii şi în pauzele lor de dorinţă, când obosesc să dea ordine, avem îngusta şi fragila libertate de a ne bucura câteva clipe efemere de sentimentul că trăim. În rest respirăm prin alţii, privim prin ochii lor, până şi gândurile ne sunt furate şi aruncate la gunoi. Ei ni se insinuează în conştiinţă şi în carne. Depindem clipa de clipa de ceea ce sunt ceilalţi, iar noi existăm prin ei într-o înrobire fără trup. Sufletul este al lor, abuzează de el trăgând în toate părţile, îl sfărâmă în bucăţi şi-l aruncă în cele patru zări. Iar noi rămânem pustii suspendaţi în realităţi fără noimă, în episoade ale vieţii pe care le trecem sub timp fără să trăim. Suntem abulici, nu mai deosebim noaptea de zi, căderea de înălţare, viaţa de ”moarte”. Devenim morţi vii. Ne târâm în existenţă pe un drum demult apus, până la final. Nu mai aşteptăm nimic de la acest drum, nu mai aşteptăm să întâlnim nimic ce ar putea să ne redea viaţa. La final nu-i decât moartea.

Povesti

2011-12-12T03:49:00.000-08:00

De fiecare data cand am impresia ca sunt la intersectie de drumuri si nu stiu (iar) incotro sa o iau, primesc un raspuns. Si mereu, prin oameni. Prin intalniri neprevazute cu oameni mai vechi din viata mea, prin intalniri cu straini in trenuri si locuri oarecare, prin intalniri cu oameni noi ce nu contenesc sa te uimeasca si sa iti daruiasca lectii de viata nepretuite. Daca ai ochii destul de deschisi si inima destul de armonizata cu mintea, ai puterea sa vezi, sa auzi, sa asculti, si sa imbratisezi ce ti se intampla asa cum ti se intampla. Fara sa judeci, fara sa vrei mai mult, mai putin, sau altfel.

Intalnesc mereu in tren oameni cu povesti extraordinare. Mereu zic ca nu e intamplator ca i-am intalnit si ca mi-au povestit ce au simtit sa povesteasca. De cele mai multe ori se intampla sa imi spuna ceva ce se potriveste ca o manusa perioadei in care ma aflu. Sa fie raspunsul pe care il caut, sa fie cireasa de pe tort, sau … doar o confirmare, o convingere.

Am intalnit azi o doamna foarte bolnava care venea de la Cluj si mergea in Targu Jiu,parca. Avea destul de mers si totusi nu se plangea de asta. I se intamplasera o gramada de lucruri, era sa moara o data si a stat intr-un fel de coma 1 luna. A muncit printr-o gramada de tari, a facut o casa, si doi copii inzestrati cu o gramada de raritati minunate. Pana sa aflu despre ei, cautam in capul meu explicatia pentru care a fost aceasta doamna asa incercata de soarta prin boala, de tanara. Insa cand am auzit de ce copii are, mi-am dat seama ca misiunea ei primara era sa fie mama lor. Si sa isi gaseasca adevarata credinta pe lumea asta. Mi-a placut cat de usor am vorbit cu ea despre Dumnezeu, despre Reiki, energii si experiente spirituale. Mi-a adus aminte ca sunt altfel, ca sunt deschisa la o gramada de lucruri la care majoritatea tinerilor de varsta mea nu sunt. Si m-am bucurat. Parca mi-a pus o oglinda in fata si m-a ajutat…sa nu uit.

Am racit tare. Am luat un virus dragalas…insa simt ca odata cu vindecarea asta, dau afara si multe alte rele ce stau in mine. De natura ne-fizica…

Intre egoism si normalitate

2011-12-07T23:36:00.000-08:00

Mereu facem totul, incercam sa fim totul,mereu cat mai mult. Vrem sa ne autodepasim, dar sa fim vazuti. De prea putine ori o facem doar in taina, doar pentru noi.
Facem toata treaba casnica, si asteptam macar un multumesc la sfarsitul zilei. Gatim, si asteptam complimente la adresa gustului bucatelor. Facem gesturi mici si stim din teorie ca ele schimba viata cuiva. Si vrem sa schimbe viata cuiva, sau ziua cuiva, sau dispozitia. Atentiile, darurile, inconstient asteapta recunostinta. Vrem sa daruim neconditionat si vrem sa ne facem sa credem ca totul este doar cu dus si ca nu ne intereseaza daca ni se intoarce sau nu. Insa in fapt, ne intereseaza. Pentru ca apoi suntem nemultumiti, frustrati, nervosi, dramatizam, victimizam, "eu doar daruiesc si ceilalti nu vad si nu apreciaza". Vorbele frumoase asteapta vorbe frumoase. Vrei sa faci bine, ca sa gasesti bine. Daca te porti afectuos cu cineva ti se pare firesc sa se comporte la fel. Si totusi, de ce de multe ori aceasta bunatate, frumusete interioara izvorata asupra altora...nu se intoarce? Sunt doua posibilitati. Ori esti inconjurat de oamenii nepotriviti (desi e ciudat ca absolut toti fara exceptie sa fie astfel), ori tu faci ceva ce nu te ajuta sa evoluezi. Ceva in mentalitatea ta te tine inapoi,si intr-o continua neliniste si nemultumire.
De ce vrem intotdeauna sa ne demonstram? Adica sa aratam altora cum suntem, cat de diferiti suntem de altcineva din jurul lor, cate avem de daruit, cat de mult putem iubi, cat de departe putem merge pentru cineva, cat de multe sacrificii putem face, cat de mult putem sa calcam in picioare propria persoana pentru altcineva, cat de putin ajungem sa ne respectam...? ce e de fapt cu nevoia asta atat de acuta sa fim vazuti,auziti,si mai ales... confirmati? Sa ni se confirme puterea, iubirea, increderea, putintele, capacitatile... Ori nu avem deloc incredere in aceste lucruri...nu suntem convinsi ca sunt adevarate pentru noi, ca sa ne putem comporta ca atare, normal, calm, ori...suferim de un egoism feroce.
De cele mai multe ori cand o fiinta umana aude cuvantul "egoism" alaturat numelui personal, se ingrozeste, devine terifiat. Intra intr-o negare totala si spune ca nu are cum sa aiba legatura cu asa ceva. Este sigur o teama subconstienta care il face sa fie asa. Sau oameni care il fac sa fie asa. Sau situatii, circumstante. Sau nu a avut de ales. Explicatii de toate soiurile. De ce nu putem accepta ca suntem egoisti? Pentru ca la sfarsitul zilei, toti suntem. Si tind sa cred ca ...cu cat spunem ca suntem mai altruisti, cu atat suntem mai egoisti. Din nou, nevoia de a demonstra,pentru ca apoi sa fie confirmat, altruismul, te duce in ceva ce nu are finalitate buna. E in firea umana, egoismul. Incercam sa gasim jocurile cele mai interesante ca apoi sa le castigam, sa avem notele cele mai bune ca sa ne putem atesta seriozitatea cu ele, sa intram la o facultate buna ca sa avem un statut, sa ne construim o cariera ca sa avem o valoare cat mai inalta si constanta, durabila, sa ne gasim un partener care sa ne iubeasca asa cum suntem, cu bune si rele, sa ne crestem copiii asa cum ne dorim si de cele mai multe ori ne dorim sa ii crestem opus fata de cum am crescut noi, sa imbratranim frumos si sa devenim intelepti, si sa murim inconjurati de armonie si multumire ca am dus o viata buna, dreapta si ca am facut cat mai multe lucruri pentru altii. Nimic neobisnuit insa de ce incepem fiecare drum si idee cu "eu"? Pentru ca este, in fond, viata noastra si responsabilitatea noastra sa o facem cat mai buna, sa o implinim, sa ajungem la "eul"cel adevarat, cea mai inalta versiune a noastra despre noi insine. Si pentru asta, incercam sa obtinem confirmarea tuturor ca suntem ceea ce ne dorim sa fim.
Ne grabim. Am putea sa lasam lucrurile sa se intample de la sine. Sa lasam oamenii sa ne descopere in liniste. Sa fie mai putine cuvinte si mai multe fapte care sa vorbeasca de la sine. Sa traim si apoi sa ne dam cu parerea sau sa tragem concluzii. Am putea facem lucrurile putin mai asezat, mai echilibrat, cu mai multa incredere si mai mult calm.
Am putea accepta ca suntem cu totii egoisti de foarte multe ori si ca nu e nimic terifiant in asta pentru ca asa e firea umana. Si am putea, daca ranim pe cineva cu egoismul nostru, macar sa ne cerem iertare, daca nu sa incercam sa si reparam greseala si sa ne revansam...in fapte, nu in cuvinte.

Omul isi schimba locul, dar si naravul, or...?

2011-11-27T01:43:00.000-08:00

Putine lucruri au sens. Si totusi, intotdeauna le gasim unul.Cand crezi ca ai lasat totul in urma, te prinde de ultimul fir al ultimei amintiri si te aduce inapoi. Pentru ca apoi sa iti dea din nou drumul si sa te buimaceasca. Dar mergi mai departe pentru ca stii ca totul trece pana la urma. Iar apoi sensurile se schimba, ori, noi ne schimbam atat de mult incat nu ne amintim sa fi fost vreodata altfel.
Cred cu adevarat ca pentru schimbare, trebuie sa schimbi si locul. Ramanand mereu in aceleasi tablouri in care ti-ai trait pana atunci zilele, nu faci nimic diferit, nu iti impingi limitele, nu iti incerci puterile. Parca ramai suspendat in aer, ca si cum ai fi propria ta marioneta, ori mai bine zis, a trecutului tau.
Pleci si nu mai esti tu. Alt oras, alti oameni, aproape alte moduri de exprimare, si chiar limbaj. Prind repede accente straine mie si parca odata cu ele, ma incadrez in ceva nou. Mi s-a spus ca e urechea muzicala insa cred ca e nevoia de a apartine. Unui grup, unor relatii, unor noi experiente. Imprumutam nu numai accente, ci cuvinte, intregi expresii, ticuri, obiceiuri, pasiuni. Ramai tot tu, dar altfel. Poate upgradat, poate tras inapoi sau tinut in loc. Dar in orice caz, esti tu in alt loc.
Plecand la Cluj am crezut ca o sa aflu cu adevarat cum e singuratatea. Insa am aflat cu adevarat cum NU este. Da, se poate sa faci ceva nou in fiecare zi, ori sa urmezi o rutina aproape draga tie, daca nu cu adevarat pretioasa. Da, se poate sa cunosti oameni noi de la care inveti sute de lucruri noi. Da, se poate sa iti schimbi modul in care vorbesti, te porti, te imbraci, gandesti... Da, se poate sa incepi sa vezi mai mult decat cutia in care te aflai inainte. Chiar cred ca a pleca...te creste. Intr-un fel anume, daca stau sa observ totul din afara, este lucrul perfect care mi se putea intampla, in modul in care s-a intamplat, desi visasem la altceva. Din nou...nu ni se da ce vrem, ci ce avem nevoie si e mai bine pentru noi si evolutia noastra. Sunt recunoscatoare.
As lua-o de la capat de o mie de ori, asa. Si totusi, acum abia astept sa vad ce urmeaza. Nu e usor sa treci mai departe in viata. Sa o iei din loc cand iti vine cel mai mult sa ramai. Sa ii spui inimii tale ca totul e in ordine, sa aiba rabdare, ca lucrurile se vor linisti. Sa aiba Incredere. Insa oricat de greu ar fi, cu putin noroc si cu persoanele potrivite in jurul tau (care oricum vin in viata ta exact cand trebuie), inima chiar crede in Increderea pe care i-o promiti.

Temei pentru Incredere

2011-11-23T01:52:00.000-08:00

Pentru atunci cand nimicurile reprezinta tot, si tot ce-ti amintesti ramane pe gresia rece din baie care deja te cunoaste prea bine,
pentru atunci cand toropeala si vajaiala launtrica nu se opresc niciodata,
pentru atunci cand intinzi mainile si nu poti apuca nimic, pentru ca toata camera e plina doar de ganduri,
pentru atunci cand caile nu au inceput si nici capat, lasandu-ti impresia ca ramai cumva suspendat in zone energetice necunoscute si portaluri periculoase,
pentru atunci cand linistea te face sa tremuri necontenit si necontrolat, inspaimantandu-te de fiecare data,
pentru atunci cand oricat de mult clipesti, simti ca ti-o ia inima din loc, nauca, nelegata de arterele tale ci ale altcuiva, care e terifiant de departe si nu in kilometri,
pentru atunci cand talpile iau foc cand nu pasesti pe urmele pe care le cunosti pe dinafara,
pentru atunci cand muzica devine aceeasi, iar barierele se pierd in explicatii prea nefolositoare,
pentru atunci cand spui da in loc de nu, si nu simti ca ai mintit, ci ca iti pui la incercare puterile,
pentru atunci cand spui nu in loc de da, si nu simti ca ai fost egoist, ci ca iti pui la incercare neputintele,
pentru atunci cand crezi ca totul e prea tarziu, sau prea in zadar, impleticindu-te de frici si incertitudini,
pentru atunci cand posibilitatile pier si se scurg printre degete ca un parau de credinti desirate,
pentru atunci cand crezi ca se poate, insa nu,
pentru toate aceste dati...
sa sadim in noi
incredere.
Altceva nu a fost necesar niciodata.

Friends

2011-10-31T11:46:00.000-07:00

Atunci cand ai impresia ca esti cel mai singur pe lume, cand chiar consideri ca nimeni nu te intelege si ca oricum va trebui sa te descurci singur cu problemele, parca apare un semn, de fiecare data, care sa iti spuna ca lucrurile nu sunt niciodata asa. Parca ar fi ceva divin care sa te lase sa intelegi ca gandirea ta e gresita si nu te duce nicaieri bun. Si atunci apar oamenii minunati in viata ta, adevarate miracole vii. Oamenii… vin si ne schimba viata, perceptiile, starea de spirit, atitudinea, viziunea. Ne iau sufletul la piept si il strang, sarutandu-l cald si cu bunatate. Prieteniile. Daruri nepretuite ale vietii. Sunt oameni care, cu un bagaj in spate de suferinti, bucurii, experiente creatoare, nebunie desirata, vin ca sa te cuprinda pe tine intr-un amalgam stralucitor de incredere. De zambete si ingeri. Vin sa te umple nu numai de ei, dar sa te umple de tine, de tine cel care esti si au uitat, sau ai evitat sa fii, sau care a trebuit sa fii altfel.

Recunostinta e aproape de prisos in fata existentei. Deodata parca, odata cu revelatia ca gandurile noastre se insala amarnic zacand intr-o impresie de singuratate, devenim mici si recunoscatori.

Si desi unii oameni raman in viata noastra pana la capat, ori altii pasesc pe alte cai nebanuite la intersectiile destinului, in noi raman tablouri extraordinare, picturi, muzici, arte. Oamenii creeaza in noi arta. Ceva ce ramane etern si nu poate fi luat de catre nimeni.

Multumesc…Multumesc Oamenilor in viata mea care poarta numele Prieteniei si ma inclin lor, ca m-au imbratisat asa cum am fost eu,de fiecare data, crescand impreuna cu mine printre zambete si emotii frumoase.

O seara perfecta la Gala Operei Brasov

2011-10-23T12:40:00.000-07:00

A inceput festivalul de Opera, Opereta si Balet la Brasov! Pentru a vedea programul, intrati aici:
http://www.opera-brasov.ro/ro/festival2011.html
Aseara am fost la Gala Operei, unde au fost invitati marii interpreti Leontina Vaduva si Robert Nagy, alaturi de interpretii, corul si orchestra Operei Brasov.
Programul a fost dupa cum urmeaza:

Orchestra operei a deschis Gala cu uvertura din Nabucco, de o maiestrie grozava! Trebuie sa recunosc ca nu o cunosteam, la Brasov nu se afla Nabucco in repertoriu, si parca atunci cand vezi orchestra in fata ta e cu totul altceva decat atunci cand o auzi sub forma de mp3.
Prima solista a fost Gabriela Hazarian, care mi-a placut chiar mult, am observat o schimbare in vocea ei, o putere, ceva nou.

Apoi, a urmat tenorul Robert Nagy, care ne-a lasat fara respiratie cu fiecare arie cantata de-a lungul serii. Publicul a aclamat si a aplaudat infinit. Atat singur, cat si in duet cu Leontina Vaduva, a fost la cel mai inalt rang, aducandu-mi aminte ce solisti de calitate are ONB-ul, si dorindu-mi sa fiu saptamana viitoare acolo, sa o vad pe Irina Iordachescu in Traviata din nou.
Baletul a dansat Strauss, in doua reprize. Baleriinii s-au intrecut pe ei insisi, parca pentru prima oara au avut un fel de mana libera sa nu se incadreze in tipare,ci sa isi urmeze glasul inimii. Mi-a placut. Mi-au adus aminte de spectacolele Andre Rieu si maiestuozitatea lor.
Cristina Radu a urmat cu Aria Salomeei de Massenet, foarte complicata si de o finete aparte. Interpretarea ei a fost asa cum ne-a obisnuit intotdeuna: de o deosebita calitate, atat interpretativ,cat si tehnic.

Leontina Vaduva si Valentin Marele au spart gheata aducand in fata spectatorilor ceva cunoscut: Nunta lui Figaro, W.A.Mozart, duetul Susanna-Figaro din actul I. Au fost vivace, activi, de o suplete vocala rar intalnita, iar eu am ramas tare impresinata de doamna Leontina Vaduva. Ceva ce nu am mai auzit la artistii romani, ceva cristalin ce a pastrat in glas pe drumul carierei sale, ceva aparte, tineresc, plin de viata, de bucurie... iar de jucat, a jucat excelent tot ce a cantat. Nota 11 !

Doua arii de Donizetti ne-au emotionat pentru ca le cunosteam: "Una furtiva lagrima" cu Robert Nagy si "Caro Elixir", duet intre Leontina Vaduva si Robert Nagy. Au jucat excelent scena din Elixirul dragostei, cu sticla buclucasa ce promitea ca aduce dragostea tinerei Adina.

Dupa o pauza bine-meritata, s-a cantat "Polonaise" din Evgeni Onegin de P.I.Tchaikovsky, iar apoi am ramas consternata de surpriza. De fapt, pe langa prezenta doamnei Leontina, asteptam sa o vad pe soprana Anda Pop cantand Cho Cho San, si apoi pe mezzo-soprana Asineta Raducan cantand Semiramida.

Madama Butterfly a fost spectaculoasa. Anda Pop a lasat deoparte rochia de spectacol si a venit imbracata in costum specific japonez, de geisha. Ne-a impresinat. A venit si cu povestea, si cu glasul fenomenal, si cu o traire demna de a te ridica in picioare cu lacrimi in ochi. Mi-era dor de un "Un bel di vedremo" cantat cu suflu,cu traire, cu o responsabilitate vocala de apreciat.

Dupa a doua interventie a baletului tot pe muzica lui Strauss cum am specificat mai devreme, a venit pe scena prea-iubitul (de catre brasoveni) bariton Adrian Marcan, proaspat venit din Japonia, unde a cantat rolul lui Escamillo din Carmen de Bizet pe marile scene.

Aria lui Rodrigo din Don Carlo de Verdi a rasunat puternic in sala operei. Un om, o forta, insa si de o sensibilitate fina. Un rol greu si plin de provocari, insa Adrian Marcan ne-a facut, prin glasul sau, sa fim pentru cateva minute, neinfricati si de neinvins. Ne-a transformat si ne-a dat tarie.

Scena Scrisorii din Evgeni Onegin a fost cutremuratoare. De o dificultate fantastica si cu o frazare ce necesita o pregatire titanica. Leontina Vaduva a fermecat pana la ultima secunda, iar aria a durat aproximativ 10 minute...de perfectiune. Publicul, necunoscator de asemenea creatii, nu a trait atat de intens momentul, insa cunoscatorii au stiut ce efort imens si cat suflet a fost depus acolo!

Corul Tiganilor din Il Trovatore de Verdi a facut publicul brasovean sa se simta artist: a inceput lumea sa cante! Am zis atunci ca avem cel mai bun cor din tara, tanar, plin de forta, si de sensibilitate! Iubesc corul Operei din Brasov!

"Nessun dorma" cu Robert Nagy din Turandot de Puccini a ridicat toata sala in picioare. Din nou cu lacrimi in ochi si strigate de bucurie si apreciere, aproape ca l-am imbratisat cu tot sufletul pe Robert Nagy, un tenor absolut de exceptie!

A doua curiozitate pentru mine alaturi de Madama Butterfly, a fost aria Semiramidei, "Bel raggio luisinghier", interpretata de mezzo-soprana Asineta Raducan. Cand am vazut pe programul de sala, am zis ca nu se poate, ca trebuie sa fie o greseala. Bel raggio e arie pentru o soprana de o dinamicitate si coloratura fantastica. Or, Asineta noastra e mezzo, desi mereu am gandit ca este soprana, daca nu as fi citit altfel. Stiti cum a cantat? Ge-ni-al! M-am simtit pretioasa si bucuroasa si mandra sa fiu acolo si sa o cunosc (doar pentru ca e solista noastra ). Aceasta deosebita solista imi aduce mereu ceva proaspat, pur, necomplicat, nu doreste sa demonstreze nimic, ea doar Este, ea Canta, Traieste, si o face in cel mai fermecator mod cu putinta! Am adorat-o in Rosina din Barbier, la spectacolul cu muzica de film cantand Evita si Memories din Cats. Imi place de Asineta Raducan pentru ca e altfel fata de majoritatea solistelor de la Opera din Brasov.

Impreuna cu Manon si Des Grieux, Leontina Vaduva si Robert Nagy ne-au facut sa ne reindragostim de dragoste... un duet superb, cu niste cuvinte iesite din tipare, si cu o interpretare fina si dulce, insa si profunda, calda.

Finalul a fost apoteotic si tipic, si ne-am bucurat! "Brindisi" din Traviata de Verdi,cu toti artistii! Am plans asa tare la sfarsit ca am strigat un Bravo! plouat, pentru ca apoi sa-mi revin si sa exclam cat pot de tare pentru artistii acestia minunati care ne-au daruit o seara, 4 ore de exceptie. Am plecat de acolo cu sufletul plin, cu mintea goala insa FERICITA in adevaratul sens al cuvantului. Numai muzica imi poate crea o asemenea stare PERFECTA.

Apoi, m-am dus la artisti, i-am felicitat, am dus flori doamnei Leontina si am facut poze cu ei. Eram asa de emotionata ca habar nu aveam cum sa imi aleg cuvintele insa sper ca au simtit energia mea si ca au simtit dragostea infinita si respectul ce il port fata de ei,toti.

MULTUMESC OPERA BRASOV pentru o seara de sambata perfecta!!!! Daca de multe ori am plecat dezamagita de concert, de data aceasta Opera noastra m-a recastigat ca in clasa a 10-a cand am inceput sa descopar si sa iubesc opera!

Toamna cu iz de schimbare

2011-10-21T03:20:00.000-07:00

In cateva zile marunte si trei salturi maiestuoase, a venit toamna. O toamna nefiresc de friguroasa, ca o femeie ce-si preschimba dragostea varatica in indiferenta si priviri din care soarele, chiar daca sclipeste, e protejat de un zid de gheata. Intr-un fel simt vremea asta ca pe a mea, necesitatea de schimbari bruste uneori te aduce in prag de... raceala. Scutul imunitatii se lasa usor jos, la fel ca cel al neputintei. Si totusi, in sufletul nostru poate sa ramana primavara, sau vara, sau o toamna calda cu frunze frumoase, asa cum stiam sa le vedem in clasele primare. Mi-aduc aminte ca toamna era atunci o sarbatoare. Culegeam frunze, era clar, si aveam un "ierbar" sau mai degraba...frunzar ...in fiecare an. Acum parca trec pe langa ele si prin ele si nu le mai vad, si abia ce a trecut un numar mic de ani. Cand oi fi mai mare ce-o sa fac? O sa vad viata doar in pereti de vara si iarna? Chiar nu mai stim sa vedem nuantele de gri intre albe si negre, chiar nu mai stim sa intelegem procesul de schimbare, care are si el sensul lui?
Ma gandeam deunazi ca natura nu se plange niciodata. In fiecare an trebuie sa o ia de la capat, sa se nasca, sa traiasca, sa imbatraneasca si sa moara, acelasi copac are sute de vieti... si de fiecare data ridica fruntea la fel de sus si de maret, si de bucuros, ca o poate lua de la capat. De fiecare data, parca stie ca dupa iarna urmeaza primavara si vara. Si indiferent de faptul ca stie ca dupa vara urmeaza toamna, tot se bucura din plin si bucura pe toti ceilalti din jur de frumusetea varatica. Oamenii nu stiu sa faca asta. Ori raman blocati in trecut, ori sunt prea ingrijorati de viitor, ori isi gasesc fericirea doar un momentul de dupa... in care adeseori nici macar nu cred. Daca am putea macar o data sa luam exemplele naturii,pe care ni le da de mii si milioane de ani, poate ca ne-am mai destepta, macar cu un mic fir de incredere. Sa fim macar cu o milisecunda inainte noastra, daca nu am fi constientizat ceva anume. Sa ne intrecem pe noi, iubind si traind momentul asa cum este. Mare lectie, si ce putini o invata intr-o intreaga viata de om...
Toamna mea se desfasoara pe note de Bach, Beethoven, Chopin, Ceaikovski, Handel... si alti mari profunzi. Am primit de la Conservator 3 cd-uri cu muzica clasica de ascultat si de gustat. Trebuie sa recunosc ca nu prea am cultura muzicala simfonica, si cu atat mai putinn vocal-simfonica. De cand stiu sa iubesc opera, am ascultat-o doar pe ea, cu bratele ei unduitoare si primitoare. Insa a venit vremea sa imbratisez si alte plaiuri ale muzicii sacre...clasice... Imi da un soi de liniste si de echilibru, poate ca ar trebui sa citesc un curs de meloterapie sa inteleg mai bine. Insa categoric lucreaza in mine si ma face sa fiu altfel.
De doi ani de zile nu am racit (raceala simpla, ca alte nebunii am patit destule), insa acum cu impletirea asta fantastica de vara cu iarna, cu ochi de toamna, am racit si stau in casa cu ceai si Coldrex. Imi zboara gandurile pe peste tot si pe nicaieri, incercand sa gasesc si in realitate macar o parte mica din visurile sau visele mele.
Un sfarsit de saptamana minunat!

Primul Drum spre Muzica...mea

2011-10-17T08:50:00.000-07:00

Uite-ma-s in drum spre casa, de la Cluj, dupa 5 zile de minuni si muzica, de prietenie si nou, de omenie, modestie, incredere… cred ca am gasit orasul meu preferat cu oamenii cei mai faini din Romania. Si Brasovul meu e frumos si primitor, dar parca orice ai face, in fiecare zi dai de cineva nervos, dezinteresat, indiferent, neserios, prea sarcastic, plin de prejudecati, si care traieste doar pentru el insusi si totusi, mereu se vaieta.

Oamenii pe care i-am cunoscut in aceasta saptamana prin intermediul muzicii m-au facut sa vad viata altfel. Nu credeam ca voi gasi atata prietenie, deschidere, generozitate, spontaneitate, daruire si suflet deschis in niste straini , atat de diferiti intre ei, atat d.p.d.v.al varstei,cat si a activitatilor pe care le intreprind, dar si personalitatii,si totusi care fac asa o echipa buna impreuna. Muzica ne-a legat si ne-a adus intr-un loc in care nici un alt soi de diferentieri nu mai conteaza. Suntem toti sensibili, profunzi, plini de voie buna. Mi-am adus aminte cati ani am si ca viata poate fi si altfel.

Am facut primele ore de teorie,solfegii si dicteu, istoria muzicii, canto cu profesor de conservator, parca din alta lume, una a ingerilor…miscare scenica, pian, acompaniament, s.a.m.d.

Am aflat ca ungurii sunt copii tare harnici si de viata, migalosi si prietenosi, si ca fac mancare buna nu numai pentru ei, ci pentru toti din casa. Ca isi impart lucrurile si camera cu tine fara sa ceara nimic, cu cea mai mare seninatate. Ca uneori ai ce vorbi cu ei, mai mult decat cu romanasii care s-au obisnuit, parca, doar sa astepte sa se intample lucrurile de la sine.

Stiu sa zic in maghiara multumesc, cu placere, te iubesc, esti draguta, noapte buna.

Am invatat ca oamenii ii simti insa nu ii cunosti, dar ca este bine sa lasi lucrurile sa curga si ca simturile si energia ce vine si pleaca dinspre tine nu te inseala, ele sunt adevarate. Daca ai incredere, incep sa vina si lucrurile bune.
Am invatat ca prieteniile minunate se nasc pe nesimtite...si stii ca vor trai intotdeauna.

Am invatat despre mine ca nu vreau sa fiu ce am fost, asa cum am zis de atatea ori, ci vreau sa fiu aceasta noua persoana care e doar atat, fericita de tot ceea ce primeste de la viata. Parca am savurat aceste zile ca o esenta…tamaduitoare. Nu ma voi mai intoarce niciodata in nebunia in care am fost, trista si dezamagita, parca oarba, pasind prin viata si neintelegand ce trebuie sa se intample. Nu mai trebuie nimic! Lucrurile se intampla si eu ma bucur sa trec prin ele cu tot sufletul meu! Nu mai trebuie sa ma dovedesc, sa impresionez, pentru ca eu deja exist ca fiinta independenta si deosebita de ceilalti.

Am invatat ca intr-adevar conteaza mediul, si oamenii. Chiar daca nu vrem sa recunoastem, unele locuri si situatii ne schimba si ne face sa fim atat de opusi propriei fiinte… ne face sa fim invers fata de cum suntem sau ne dorim sa fim. Uneori trebuie doar sa pleci putin din “poza” ca sa vezi asta.

Am invatat ca pot fi fericita si in Romania. Asta nu inseamna ca nu vreau sa calatoresc si sa cant in toata lumea, dar inseamna ca nu ma mai simt vesnic gonita de “acasa”… sa trebuiasca mereu sa ma gandesc cat de rau e aici si ca trebuie sa plec. Home is where your heart is. Sper sa ma duca inima departe, si sa nu uit de unde am plecat.

Trec pe langa lanuri infinite de grau uscat, si stiu ca asa ceva indica doar suflet de Romanie. Asa, desirate, oarecum neingrijite, si aproape uitate de mana de om, iubesc lanurile acestea si ma fac sa ma simt ca...apartin. Se zbate lumina purpurie a apusului in ele si le transforma in ceva stralucitor.

Drumul Cluj-Brasov e foarte lung dupa parerea mea. 6 ore neintrerupte de mers, de aglomeratie, de dovezi solide de lipsa de educatie si bune maniere. Si totusi, este ori drumul spre Acasa, ori drumul spre Muzica si Bucurie, asa ca incerc sa il fac sa fie un drum frumos si linistit. (chiar acum s-a defectat o usa cu “deschidere automata”- se inchide si si de deschide in continuu, cu zgomot, si trece curentul, fara sa-I pese de rinichii zapaciti ai bietilor calatori)

A fost primul meu drum la Cluj la Academia de Muzica Gheorghe Dima, invatamant la distant..frecventa redusa.

Pentru iubitoarele de machiaje & co

2011-10-06T13:52:00.000-07:00

Pentru iubitoarele de frumusete, ingrijire , machiaje & co , va astept pe noua mea potecuta magica:
http://make-a-wish-makeup.blogspot.com/

Prejudecatile strainilor fata de romani

2011-09-26T05:48:00.000-07:00

Aproape toti romanii vor sa plece din Romania. Cel putin, toti tinerii. Intrebati pe oricine peste 15-16 ani si o sa vedeti ca isi vede Calea pe meleaguri straine. O cariera, o familie, o viata. Pentru ca economia altora difera, nivelul de trai difera, valorificarea talentului si muncii difera, respectul difera, corectitudinea si legile difera, si culmea, toate in bine. Insa ce se intampla cand oamenii nu te primesc in comunitatea lor sau au prejudecati care te desfiinteaza din prima, doar pentru ca esti roman?
Daca in Romania nu suntem respectati, suntem mintiti, putem sa ne straduim oricat pentru nu ni se dau sanse, oportunitati ca sa evoluam din punct de vedere profesional, suntem pusi sa induram orice pentru ca "Asa este sistemul",desi "nimeni nu e de vina", suntem nedreptatiti pentru ca altii (cu pile) au prioritate, suntem minimalizati si subestimati, noi vrem sa plecam.
DAR.
In strainatate, majoritatea barbatilor romani care vin pe meleag strain sunt considerati, din start, hoti.
Iar femeile, ma scuzati, usoare.
Si apoi nu te poti incadra, esti privit intr-un fel anume, ai un "renume" numai din cauza nationalitatii. Strainilor nu le pasa de mostenirea noastra istorica, de valorile adevarate si oarecum clasice, uneori demodate insa solide si morale, ramase in mintea noastra si in educatia noastra, nu se gandesc la cat de multi artisti romani au cucerit lumea de-a lungul ultimelor sute de ani + la scriitori, toti acestia de o rara sensibilitate si inteligenta, nu se gandesc la faptul ca noi suntem acel popor al carui limba nu o vorbeste nici un strain si nici nu doreste sa o invete, noi mereu trebuind sa stim 3-4 limbi straine ca sa fim acceptati sau sa se uite cineva la noi (depinde in cate tari mergi, si chiar numai in vizita, daramite sa te muti), nu se gandesc la traditiile noastre, obiceiurile, inclinatiile, daruirea cu care ne putem implica in ceva anume, in ceea ce ne place, intr-o munca pentru a ne intretine familia...
Si eu fac parte din tinerii care isi vad viata traind altundeva. Deoarece imi doresc sa cant opera, imi doresc sa pot fi sanatoasa,pentru a ma putea stradui sa muncesc cat mai mult,sa-mi pun ambitia la incercare pentru a putea canta in afara, deoarece toata lumea stie ca in strainatate daca ai pecit-o, nu te mai primeste nimeni pe scena, iar publicul are urechea muzicala foarte educata,au o cultura muzicala vasta. Vreau sa cant pe scenele din afara acestei tari in care mediocritatea este ceva firesc, in zilele noastre, insa in care exista si se nasc cei mai profunzi oameni. Aceia care nu se incadreaza in tiparele societatii de azi. Aceia care vor sa evadeze si, trecand granita, se dau cu capul de prejudecatile fata de Romania.
Poate gresesc, poate nu-i chiar asa. Insa au fost niste lucruri care mi-au pus multe semne de intrebare.
Voi, ati vrea sa plecati din Romania? Si daca da, cum ati confrunta problemele legate de prejudecatile lor fata de noi?

La multi ani ANNA NETRBKO!

2011-09-18T00:05:00.000-07:00

La multi ani !! O intreaga lume te iubeste si te apreciaza, fie ca vocea ta sa ramana in firele aurii ale eternitatii!

5 soprane romance care au cantat la SCALA

2011-09-16T11:13:00.000-07:00

Teatro alla Scala. In ultimii 200 de ani, cei mai buni artisti lirici ai lumii au venit la acest teatru pentru a aduce o ofranda Muzicii Supreme.

Astazi am ales sa va prezint 5 soprane romance care au pasit pe scena Scalei, toate inca in viata si multe dintre ele in plina cariera.

Sursele: Wikipedia si BestMusic

1. Virginia Zeani

Virginia Zeani, născută Virginia Zehan, (n. 21 octombrie 1925, Solovăstru, județul Mureș (interbelic)), este o cântăreață de operă, una din cele mai prestigioase soprane lirice din anii '50 și '60 ai secolului XX, timp de 25 de ani "prima donna assoluta" a teatrului de Operă din Roma, cântând împreună cu cei mai renumiți tenori, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo.

Studiile

După ce începuse să studieze literatura și filozofia la Universitatea din București, ia lecții de canto cu Lucia Anghel, continuând apoi cu celebra soprană și pedagogă Lydia Lipkowska. La 19 ani își termină studiile formale în Italia cu tenorul Aureliano Pertile, solistul preferat al lui Arturo Toscanini. Grație acestei baze excelente de educație muzicală și tehnicii vocale superioare, Virginia Zeani a reușit să mențină un standard de prim rang de-a lungul celor 30 de ani de carieră internațională, interpretând peste 60 de roluri diferite. Debutul său a avut loc în 1948 cu un răsunător succes pe scena Teatrului Comunal de Operă din Bologna în rolul Violettei din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi, rol cu care urma să se afirme pe marile scene ale lumii, inclusiv Metropolitan Opera din New York, Teatrul Bolșoi din Moscova sau Covent Garden din Londra. Printre alte roluri din prima perioadă a carierei sale se numără și Mimi din Boema de Giacomo Puccini, Margareta din Faust de Charles Gounod și rolul titular din Manon de Jules Massenet, pe care l-a cântat alături de celebrul Beniamino Gigli. Opere de Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti (Lucia di Lammermoor, L'Elisir d'Amore, I Puritani), arii și opere celebre în care a cântat prin toată Europa i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de "Bel Canto".

Cariera artistică

În 1955 Virginia Zeani debutează la Opera din Roma unde apare în numeroase roluri, fiind apreciată în termenii cei mai înalți. Două producții importante au fost montate acolo special pentru ea: Alzira de Verdi și "Otello" de Rossini, opere care nu fuseseră încă reluate în secolul XX. Unul din marile sale triumfuri a fost interpretarea rolului Desdemonei, triumf repetat când, împreună cu ansamblul Operei din Roma, apare pe scena Operei din Berlin și la Metropolitan Opera House din New York.

În 1956 este invitată la Teatro alla Scala din Milano, unde apare într-o producție nouă a operei "Giulio Cesare" de Haendel, alături de basul Nicola Rossi-Lemeni, cu care se va căsători un an mai târziu, mezzosoprana Giulietta Simionato și tenorul Franco Corelli. În anul următor cântă rolul "Blanche de la Force", creat special pentru ea de compozitorul Francis Poulenc în premiera mondială a operei "Dialogues des Carmélites".

Datorită maturității și excelentei calități a tehnicii sale vocale, Virginia Zeani a evoluat de la soprana de coloratură, la soprană lirică și la soprană dramatică, ceea ce i-a permis să-și lărgească treptat repertoriul cu rolurile de bază din operele "Don Carlos" și "Otello" de Verdi, rolul Tatianei din "Eugen Oneghin" de Ceaikowski și chia două roluri wagneriene, Senta din "Olandezul zburător" și Elsa din "Lohengrin".

De-a lungul întregii sale cariere, Virginia Zeani a fost călduros omagiată pentru calitățile sale excepționale de dinamism teatral, vitalitate și sensibilitate. Vocea sa demonstrează o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă competență tehnică, extinsă de la notele calde din piept până la înaltele acute. Zeani cântă cu o impecabilă frazare, cu intensitate și convingere dramatică.

Virginia Zeani a înregistrat pe discuri mai multe albume selective și versiuni complete ale operelor "La Traviata" de Verdi și "Tosca" de Puccini. Multe din performanțele sale au rămas gravate pe "Legendary Recordings". Virginia Zeani este din 1991 profesoară de canto (Distinguished Professor) la Indiana University, School of Music, din Bloomington, Indiana. Una din cele mai bune eleve ale ei este soprana Angela Brown, care - în anul 2004 - a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York în rolul titular din opera "Aida" de Verdi. În 1991, Virginia Zeani și-a pierdut soțul, celebrul bas Nicola Rossi-Lemeni, după 34 de ani de fericită căsătorie.

Este Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică București.

2. Nelly Miricioiu

Nelly Miricioiu (n. 31 martie 1952, Adjud) este o soprană de operă britanică de origine română, cunoscută pentru extrema sa versatilitate acoperind un repertoriu foarte bogat, care se întinde de la bel canto la verismo.^[1]

Studii

Nelly Miricioiu a studiat la Conservatorul din Iași, clasa Tiberiu Popovici,^[2] unde a și debutat în rolul Regina nopții din Flautul fermecat de Mozart.^[3]

În 1972 a fost cea mai tânără participantă la concursul „Francisco Vinas” unde a adjudecat marele premiu, iar în 1975 a câștigat prima ediție a concursului „Maria Callas” la Atena. A cântat la Opera din Brașov între 1975 și 1978,^[2] în roluri așa cum au fost Mimi din Boema, Micaela din Carmen, Rosalinde din Liliacul.

Scottish Opera

Consacrarea internațională adevărată s-a produs odată cu debutul său pe scena Operei scoțiene, Scottish Opera, în 1981, în rolul Violettei din La traviata de Giuseppe Verdi. Alte roluri interpretate pe scena operei naționale a Scoției din Glasgow au inclus Manon Lescaut și Tosca, ambele scrise de Giacomo Puccini.

Royal Opera House

În anul următor, Miricioiu a debutat pe scena Operei Regale, Royal Opera House, din Londra în rolul Neddei din Paiațe de Ruggero Leoncavallo, alături de Jon Vickers, iar ulterior a interpretat rolul Margueritei din Faust de Charles Gounod, Antonia din Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach și Valentine din Les Huguenots de Giacomo Meyerbeer.

Teatro alla Scala și alte scene lirice europene

În 1983, Nelly Miricioiu și-a făcut debutul pe scena operei La Scala din Milano, în rolul titular din Lucia di Lammermoor.^[4] Ulterior, devenind o voce confirmată, soprana română a apărut pe scenele celor mai importante teatre lirice din Europa, cântând la Amsterdam, Bruxelles, Roma, Hamburg, Geneva, München, Viena, Salzburg, Paris, Madrid, Barcelona, etc., fiind constant aclamată ca Violetta din La Traviata, Mimi din La bohėme, Cio-Cio-San din Madama Butterfly, Silvana din La Fiamma, Adriana din Adriana Lecouvreur și Francesca din Francesca da Rimini.

Statele Unite ale Americii

Miricioiu a aparut de asemenea pe scenele lirice din Statele Unite ale Americii, de la Washington, DC, la Philadelphia, Dallas, și San Francisco, făcîndu-și debutul la Metropolitan Opera din New York ca Mimi (La boheme) în 1989. A jucat și în America de Sud, și anume la opera din Santiago de Chile și la Teatro Colon în Buenos Aires.

În 1992 a interpretat rolul Amenaidei din Tancredi de Rossini bucurîndu-se de mult succes de Salzburg, dupa care a început să se concentreze pe repertoriul de bel canto, abordînd și alte roluri rossiniene ca Armida, Semiramide, Ermione, cît și roluri din Donizetti și Bellini în opere ca Anna Bolena, Roberto Devereux, Il pirata, Norma.^[5]

În paralel Miricioiu a început să colaboreze cu Opera Rara, aparînd atît în lucrari de Rossini și Donizetti de mult uitate, cît și în opere de compozitori ca Pacini și Mercadante, în concerte și în înregistrari pe disc, ca de exemplu Ricciardo e Zoraide, Rosmonda d'Inghilterra, Maria de Rudenz, Maria, regina d'Inghilterra, Orazi e Curiazi, Emma d'Antiocchia, etc.

Repertoriul ei include și roluri verdiene din opere ca Ernani, Luisa Miller, I vespri siciliani, Don Carlo. A colaborat cu dirijori și directori de scenă prestigioși și cu soliști de primă mărime ai scenei lirice ca Luciano Pavarotti,^[3] Jose Carreras,^[3] Placido Domingo, Jose Cura, Giuseppe Taddei^[3] sau Roberto Alagna, ca să numim doar cîțiva.

3. Eugenia Moldoveanu

Eugenia Moldoveanu (n. 19 martie 1944, Bușteni) este o soprană româncă.

Biografie

Eugenia Moldoveanu a copilărit la Azuga. De la vârsta de 7 ani studiază pianul cu Aurel Bobescu, cel mai mare dintre frații Bobescu. Între anii 1963-1968 a studiat canto la Conservatorul de Muzică "C. Porumbescu" din București cu Arta Florescu iar la clasa de operă l-a avut ca profesor pe Hero Lupescu. În anul 1968 câștigă premiul I la concursul de la Sofia cu Traviata de Giuseppe Verdi. Imediat este angajată la Opera Națională din București unde debutează în rolul Donna Anna din Don Giovanni de Mozart. În anul 1970 câștigă premiul I la Concursurile Internaționale "G. Enescu" din București și la Toulouse în Franța. În anul 1973 obține marele premiu la concursul Madama Butterfly din Tokyo, premiu pe care îl primește de la Maria Callas, președinta juriului. Apoi începe o frumoasă carieră, ce o poartă pe toate marile scene ale lumii.

Printre scenele pe care a cântat se numără Metropolitan Opera din New York, Scala din Milano, Opera din Hamburg, Covent Garden din Londra, Arenele din Verona, Teatro Colon din Buenos Aires, Opera de Stat din Viena; alături de artiști precum Placido Domingo, Jose Carreras, Carlo Bergonzi, Alfredo Kraus, Renato Bruson, Giuseppe Taddei, Ruggiero Raimondi, Katia Ricciarelli, Nicolai Ghiaurov, sub baghetele unor dirijori ca Riccardo Muti, Claudio Abbado, Giusepe Patane, George Pretre sau Wolfgang Savallish. În repertoriul ei s-au regăsit titluri de operă ca: Don Giovanni, Idomeneo, Flautul fermecat, Nunta lui Figaro, Traviata, Luiza Miller, Simon Boccanegra, Ernani, Otello, Boema, Madama Butterfly, Turandot, Gianni Schicchi, Manon Lescaut, Freischutz, Carmen, Manon, Năpasta, Oedip; iar din repertoriul vocal-simfonic: Simfonia a IX de Beethoven, Recviemul de Verdi, Brahms, Mozart, "Stabat Mater" de Dvorak, "Missa Solemnis" de Beethoven.

S-a retras de pe scenă la vârsta de 49 de ani. A predat canto la Universitatea națională de muzică din București. A fost secretar de stat la Ministerul Culturii (1968-1990), director general al Operei Române (1993-1995) și parlamentar din partea PDSR (1996-2001), respectiv PSD (2001-2004). A deținut funcția de vicepreședinte al delegației Permanente a BEx. Central al PDSR.

Înregistrări

Madama Butterfly - cu Emil Gherman, Eduard Tumagian, Mihaela Agachi; corul filarmonicii din Cluj și orchestra filarmonicii din Satu Mare, dirijor Paul Popescu (1979), Electrecord 2cd
Boema - cu Ludovic Spiess, David Ohanesian, Pompei Hărășteanu; corul si orchestra Operei Naționale din București, dirijor Constantin Petrovici (1982), Electrecord 2cd
Eugenia Moldoveanu - Arii din opere (2000) - Electrecord 1cd

Distincții și premii

Premiul I la concursul de la Sofia 1968
Marele premiu la concursul Madama Butterfly, Tokyo 1973
Cetățean de onoare al municipiului Ploiești
Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer

4. Angela Ghoerghiu

Angela Gheorghiu (n. 7 septembrie 1965 la Adjud, județul Vrancea) este o soprană română, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume.

Familia

Numele de fată este Burlacu. Sora ei, decedată foarte tânără, se numea Elena Dan (n. Burlacu). Angela a fost căsătorită cu Andrei Gheorghiu, fiul violonistului și profesorului Ștefan Gheorghiu. Actualmente este măritată cu tenorul Roberto Alagna.

Cariera

Elevă a Miei Barbu, absolvă Conservatorul din București în anul 1990. În străinătate cântă pentru prima dată la Basel în Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Debutează în 1992 la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimì din Boema de Giacomo Puccini, apoi în Adina la Opera de Stat din Viena și la Opera din Hamburg. În 1993 debutează la Metropolitan Opera în Boema. La Royal Opera House (Covent Garden) a triumfat în mult aplaudata Traviata, dirijată de Sir Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct, au fost anulate programele de la BBC. Spectacolul a fost înregistrat de casa de discuri Decca.

Interpretează rolul protagonistei în filmul "Romeo și Julietta" publicat de EMI Classics. În anul 2001 interpretează Floria Tosca alături de soțul ei, tenorul francez Roberto Alagna, în rolul Cavaradossi în filmul-operă Tosca de Jacquot, film prezentat în afara concursului la Festivalul de Cinema de la Veneția.

Vocea ei este considerată de către critica internațională drept o combinație între vocile a doua celebre cântarețe de operă, Maria Callas și Renata Tebaldi.

În anul 2002 participă cu spectacolul "Proms at the Palace" la celebrarea Jubileului Reginei Elisabeta a II-a. Este premiată cu “La Medaille Vermeille de la Ville de Paris” și devine “Officier de l’Ordre des Arts et Lettres”.

Cu compania Metropolitan Opera a cântat deja în peste 70 de reprezentații.

Discografie

La Traviata (Verdi) Decca 1997 CD/DVD
The Puccini Experience RCA 1995
L'elisir d'amore (Donizetti) Decca 1996 CD/DVD
Arias Decca 1996
La Rondine (Puccini) EMI 1999
Carmen (Bizet) Teldec 1996
Duets and Arias EMI 1996
Roméo et Juliette (Gounod) EMI 1998
My World Decca 1998
Werther (Massenet) EMI 1999
Tripticul|Il Trittico (Puccini) EMI 1999
La Bohème (Puccini) Decca 1999
Werther (Massenet) EMI 1999
Classics on a Summer's Evening EMI 2001
Live in Prague 2001
Verdi Heroines Decca 2000
Manon (Massenet) EMI 2000
Classics on a Summer's Evening EMI 2001
Live in Prague 2001
Verdi: Requiem (Verdi) EMI
Casta Diva EMI 2001
Mysterium - Sacred Arias Decca 2001
Tosca (Puccini) EMI 2001 CD/DVD
Live From Covent Garden EMI 2002 CD/DVD
Prom at the Palace Opus Arte 2002 DVD
Carmen (Bizet) EMI 2003
The Essential Angela Gheorghiu Decca 2004
Diva EMI 2004
Last Night at the Proms Warner Classics 2004
Puccini EMI 2005
Art of Angela Gheorghiu Decca 2004 DVDx2
Live From La Scala EMI 2007
La traviata (Verdi) Arthaus Musik 2007 DVD/Blu-ray
La traviata (Live from La Scala) (Verdi) Arthaus-musik 2007 DVD
Marius et Fanny Larghetto 2008
Angela & Roberto Forever" EMI 2008
My Puccini EMI 2008
Great opera arias Kultur Video 2008
La bohème (Live from the Met) (Puccini) EMI 2008 DVD
Tribute to Pavarotti - One Amazing Weekend in Petra Decca 2009 DVD
Madama Butterfly (Puccini) EMI 2009
L'amico Fritz (Mascagni) Deutsche Grammophon 2009
Classical Legends- In Their Own Words EMI 2010
Best Of Angela Gheorghiu - DIVA EMI Japan 2010 CD+DVD
Les Stars du Clasique EMI UK/Zoom 2010
Roméo et Juliette (Gounod) Emi Classics 2010 - Reissued as part of "Home of the Opera" collection
La rondine (Puccini) EMI Classics 2010 - Reissued as part of "Home of the Opera" collection
Classical 2011 EMI 2010
La rondine (Live from the Met) (Puccini) EMI 2010 DVD
Faust (Live from ROH) (Gounod) EMI 2010 DVD
Fedora (Giordano) Deutsche Grammophon 2011 CD

Primul contract exclusiv l-a semnat cu Decca în 1995, unde a înregistrat Traviata de la Covent Garden, Elixirul dragostei de la Lyon, Boema cu Orchestra de la Scala din Milano, recitalurile Arias cu orchestra teatrului Regio din Torino, Verdi Heroines cu orchestra „Giuseppe Verdi” din Milano, My World și Misterium cu orchestra filarmonicii din Londra.

Al doilea contract exclusiv l-a semnat cu EMI în 1998, unde a înregistrat Duets and Arias cu Roberto Alagna și orchestra ROH Covent Garden, La Rondine de Puccini cu orchestra filarmonicii din Londra, Romeo și Julieta cu orchestra Capitol din Toulouse, Verdi per due cu Roberto Alagna și orchestra din Berlin, Gianni Schicchi de Puccini, Werther de Massenet cu orchestra din Londra, Manon de Massenet, Trubadurul cu orchestra filarmonicii din Londra și Carmen cu orchestra Capitol din Toulouse. După recitatul Casta Diva au urmat Classics on a Summer's Evening, Verdi Requiem și recitalul Live from Covent Garden din 2001.

În proiect se află Amicul Fritz de Mascagni pentru Deutsche Grammophon, cu George Petean și Roberto Alagna în rolurile principale.

Discurile sale au fost premiate în nenumărate rânduri cu premii ca: Premiul Grammy, Dyapason D'or, Choc du Monde de la Musique, Premiul Cecillia, Deutsche Schallplattenkritik, Musica e dischi, USA Critics Award, „Premio Zenatello” sau „Echo Klassik”.

5. Irina Iordachescu

DATA NASTERII:

09.03.1977

STUDII:

• Absolventa in anul 2000 a Academiei de Muzica din Bucuresti, la clasa profesor Maria Slatinaru Nistor si la clasa de lied-oratoriu a profesorului Dan Iordachescu.

ACTIVITATE:

• In anul 2007 a avut debutul pe scena Teatrului Scala din Milano in rolul „Zeyno Kari”, unul dintre rolurile principale din opera contemporana „Teneke” a compozitorului italian Fabio Vacchi, sub conducerea muzicala a Mestrului Roberto Abbado.
• In acelasi an a cantat la Las Palmas (Spania) si Ravenna, pe scena Teatrului Dante Alighieri (Italia), rolul Irene, unul dintre rolurile pricipale din opera ‘Il ritorno di Don Calandrino’ de Domenico Cimarosa, o opera recent descoperita si dirijata de Maestrul Riccardo Muti.
• Din anul 2005 soprana Irina Iordachescu este solista a Operei Nationale Bucuresti.

• In ultimii ani a fost invitata sa cante in concerte si festivaluri in Italia (Milano,Ravenna,Catania,Vercelli,Caltanisetta,Udine,Torino),Spania(Barcellona,Murcia,Toledo,Alicante),Luxembourg,Germania (Hamburg,Trier) Polonia(Poznan)Turcia (Istambul), Maroc, Armenia, Bulgaria,Coreea,Grecia,(Athena,Salonic,Veria),Statele Unite ale Americii (New York - la Carnegie Hall,Chicago) si Israel (Tel Aviv,Jerusalim,Haifa).
• Debutul international l-a avut pe scena Teatrului "Dante Alighieri" – Ravenna in anul 2001, in rolul Giuliettei din "I Capuleti e I Montecchi" de Vincenzo Bellini,in regia doamnei Cristina Muti,in cadrul Festivalul de Muzica de la Ravenna, Italia.
• In anul 2001 a fost invitata sa cante in doua concerte vocal simfonice pe scena teatrului Scala din Milano, sub bagheta dirijorului Riccardo Muti,cu care a continuat colaborarea in 'Tourneo nei paesi dell'Est” -Romania, Armenia,Turcia si Polonia.
• Debutul pe scena Ateneului Roman a avut loc in anul 2000 si de atunci este invitata permanent in cadrul stagiunilor, cantand sub conducerea muzicala a unor mari dirijori ca Maestrul Cristian Mandeal, Camil Marinescu, Paul Nadler ,Gheorghe Costin, Christoph Adt, Florentin Mihaescu.
• Este invitata permanent pe scena Filarmonicilor importante din tara.

• Are 2 CD-uri inregistrate la Luxembourg, cu orchestra L'Estro Armonico,cu lucrari de W.A.Mozart si J.Haydn, sub bagheta Maestrului Dafydd Bullock, unul cu Maestrul Gheorghe Zamfir si unul cu „Directia 5”.
• Debutul pe scena Operei Nationale Bucuresti l-a avut in anul 2000 cu rolul Pamina din "Die Zauberflote" - W.A. Mozart.
• De-a lungul ultimilor ani,pe scenele de opera si vocal-simfonic din strainatate, a cantat sub conducerea muzicala a unor mari dirijori ca Maestrul Riccardo Muti, Roberto Abbado, Cyril Diederich, Paul Nadler, Claire Gibault, Julian Kovatchev, Nayden Todorov, Cristoph Adt ,cu regizori ca Ermanno Olmi, Cristina Muti, Renzo Giacchieri, a avut ocazia sa cante alaturi de mari nume de rezonanta nationala si internationala ca tenorul italian Marcello Giordani, Eduard Tumagian, Ionel Pantea, Gian Luca Pasolini, Nikolas Astrinidis, iar in Romania a cantat sub bagheta unor mari dirijori ca Iurie Florea, Cornel Trailescu, Rasvan Cernat, Adrian Morar, Constantin Petrovici, Tiberiu Soare, Ciprian Teodorascu.

REPERTORIU
OPERA:
D. CIMAROSA    -   Irene ( Il ritorno di Don Calandrino )
W. A. MOZART    - Pamina ( Die Zauberflöte )
               Susanna ( Le Nozze di Figaro )
                               Fiordiligi ( Cosi Fan Tutte )
V. BELLINI           - Julieta ( I Capuleti e i Montecchi )
G. DONIZETTI     - Lucia ( Lucia di Lammermoor )
G. VERDI            - Gilda ( Rigoletto )
F. LEHAR           - Valencienne (Vaduva Vesela)
G.PUCCINI         - Musetta ( La Boheme ) /    F. VACCHI     - Zeyno                       Cari (Teneke)
ORATORIU ( integral ) :

W. A. MOZART           - " Grosse Messe” in DO minor (1. Sopranstimme)
                      " Requiem"
                      " Messe” in DO major –“ Kronungsmesse”
                      " Exultate ,Jubilate" – mottet
G. FR. HÄNDEL       - " O Amor , du Tyrann" ( Crudel, tiranno Amor ) –               cantata
G. B. PERGOLESI     - " Stabat Mater"
J. HAYDN                    - " Missa "in Angustiis" ( Nelsonmesse )
J.HAYDN                    - " Die Jahreszeiten "
L. van BEETHOVEN   - " Missa Solemnis"
                      "Simfonia a 9-a"
J. BRAHMS                 - "Ein Deutsches Requiem"
G. ROSSINI                - "Stabat Mater "
G. FAURE                   - "Requiem"
Cl. DEBUSSY             - "L'Eenfant Prodigue"
A. DVORAK                - " Requiem"
A.DVORAK                - " Te Deum "
A.BRUCKNER           - " Te Deum "
C. ORFF                     - "Carmina Burana "
A.HONEGGER           - "Le Roi David "
F. VACCHI                 - "Cjante"
D.BULLOCK               - " Requiem"
N. ASTRINIDIS          - "Alexandros Megalos"
               "Love and Death in a jar of wine" (Opt Cantece Grecesti)
P. CONSTANTINESCU    - "Oratoriul Bizantin de Craciun"
G. ENESCU                      - " Sapte Cantece de Clement Marot "
A.DVORAK                       - " ZIGEUNER MELODIEN "
R.STRAUSS                     - " VIER LETZTE LIEDER"

OPERA (debuturi programate pentru stagiunea 2008 - 2009 ) :

G. VERDI            - Violetta (La Traviata)
W.A. MOZART     - Zerlina (Don Giovanni)
W.A. MOZART    - Despina (Cosi fan tutte)
J. STRAUSS         - Adele (Die Fledermaus)
G.DONIZETTI       - Norina ( Don Pasquale )

PREMII:

• Incepand cu anul 1997 a fost laureata concursurilor nationale de canto „Mihail Jora” – premiul al II-lea si „Ionel Perlea” – Marele Premiu
• Concursul "G.B. Viotti" - Italia, Premiul "Cesare Bardelli"
• Concursul "Silvia Geszty" - Spania, Premiul al III-lea
• Concursul "Maria Callas" - Grecia, Premiul al III-lea
• Concursul "Vincenzo Bellini" - Italia, Premiul al II-lea
• Concursul "IVC s’Hertogenbosch" - Olanda, Premiul al III-lea si Premiul Publicului.

Cum sa "scapi" de kilogramele in plus

2011-09-16T00:52:00.000-07:00

Nu,nu,nu... nu e un post despre diete si exercitii fizice.
M-am gandit ca sunt destule articole de acest fel peste tot pe internet si ca ne-am saturat cu totii de ele.
E doar un reminder ca si astfel de probleme pot fi vazute si tratate...altfel.

Cum sa "scapi" de kilogramele in plus in 10 pasi simpli:

1. Trezeste-te dimineata si primul lucru, uite-te in oglinda. Zambeste. Azi e o noua zi, si azi poti face orice schimbare iti doresti tu, in gandirea ta, in inima ta si in jurul tau. Fa-o. Orice vrei tu, se poate transforma in bine Azi.
2. Ia micul dejun in locul tau preferat din casa.
3. Imbraca-te cu hainele "cele mai bune" si du-te la o plimbare. De obicei ne pastram cele mai frumoase haine pentru ocazii sau pentru ceva special. Si azi e o zi speciala, daca alegi sa o vezi asa. Nu mai umple dulapul de haine pe care nu le porti niciodata, pentru ca de obicei "ocaziile" se lasa asteptate si pana atunci, poate nu ne mai e bun ce am cumparat, sau nu ni se mai potriveste. De ce sa nu ne bucuram de ce avem in fiecare zi, in loc sa asteptam mereu "oportunitatea" de a ne bucura? Amanarea bunei dispozitii sau a fericirii unei clipe - o sterge in totalitate din planul vietii.
4. Fa piata cu o plasa cu rotile. Cand avem plase obisnuite care se rup usor, cumparam putine legume (pline de apa=grele)si multe maruntisuri nesanatoase (intra multe intr-o plasa mica). Plasa cu rotile te face sa uiti cat ai de carat, si indiferent de ce ti-ai planuit, garantat cumperi mai multe legume si fructe. Testat!
5. De cate ori te gandesti la ceva dulce( "bun") bea mai intai cu pahar de apa. O sa fii surprins cat de repede se umple ratia zilnica de minim 2 litri.
6. In loc sa vorbesti urat la nervi si apoi sa iti para rau, mai bine taci. Poti sa spui si maine ce voiai sa spui azi, insa maine o vei face in mod diferit. In loc sa asculti vorbele rele ale altora, mai bine pleaca. Sau aminteste-ti ca ai doua urechi. In loc sa plangi in miez de noapte, mai bine dormi. Somnul e prietenul cel mai bun al metabolismului, care daca functioneaza cum trebuie, esti un om fericit.
7. Spune ce te deranjeaza, orice ar fi. Dar nu uita punctul 6. Incearca sa gasesti metoda cea mai diplomata si simpla de a "pune lucrurile pe masa". Nu uita sa te pui si in locul celeilalte persoane inainte sa-ti dai cu parerea despre ceva. Daca tii in tine, aduni resentimente. Asta duce la boli si la mancat compulsiv.
8. Alege sa faci ceva nou, macar o data pe saptamana sau pe luna. Ceva ce te face sa te simti bine, de unul singur. Libertatea si evolutia, sunt niste notiuni ce se inteleg individual.
9. Nu uita de copilul din tine. Ceea ce ai fost, ai gandit si ti-ai dorit, determina ceea ce esti acum. Celebreaza tot ce ai facut frumos pentru tine si pentru ceilalti. De cele mai multe ori, trec ani pana sa ne spunem "Multumesc" noua insine.
10. Gandeste-te ca intotdeuna poti Alege. Nu exista "Trebuie", " Bun si rau", "Corect si gresit". Alege pentru tine si fii constient ca ce alegi azi construieste omul de maine.

Ideea mea este ca ... greutatea acumulata in ani sau in luni de zile are surse diferite. Mai intai putem incepe schimbarea din interior, si apoi din exterior. Cautati sursa interioara a "ingrasarii", pentru ca de multe ori nu este somatica. Un gand are o putere imesurabila, si tot ceea ce facem impotriva sufletului nostru si a principiilor noastre individuale, duce si la o modificare fizica, in timp. E un semn pe care ceva din interior ni-l da ca sa deschidem ochii ...inauntru.
Iubiti-va asa cum sunteti, si veti vedea ca toate lucrurile se aseaza.
O zi frumoasa tuturor !

Cand uiti de ceilalti si uiti de tine

2011-09-13T12:55:00.000-07:00

Una din cele mai urate lucruri pe care le facem, cu totii (puteti sa nu recunoasteti, ca eu nu va cred, se intampla si la scara mica dar si mare), este ca atunci cand ne indragostim, ne cufundam cu totul in relatia de cuplu, si uitam de ceilalti, si de multe ori,si de noi.

1. Uitam de ceilalti.
E foarte dureros cand prietena ta cea mai buna sau prietenul tau cel mai bun are un partener nou si deodata, e ca si cum nu mai existi. Ori ca si cum existi optional, la nevoie, sau cand partenerul sau are ceva de facut si nu pot sta impreuna. Mereu a treia roata la caruta, dat la o parte aproape inevitabil,dar si involuntar. Problema nu e atunci cand omul e indragostit si nu vrea decat sa stea cu persoana respectiva, ci cand aceasta stare de neglijenta a persoanelor inconjuratoare(prieteni,familie)dureaza atat cat dureaza relatia(luni,ani...). Iar apoi te astepti ,fireste,ca lucrurile sa fie acolo asa cum le-ai lasat. Nu se poate. In prietenul respectiv creezi adevarate cratere de durere care se umplu in foarte mult timp sau deloc, insa greu se poate repara paguba. Despagubiri? No chance. E ceva ce lasa cicatrici pentru totdeauna si nici nu-ti dai seama.
Nu zic ca nu e bine sa petreci cat mai mult timp cu acea persoana noua(sau nu). Insa nu uita ca exista prietenii tai care te iubesc si care doresc compania ta la fel de mult ca inainte. Eu am primit candva o replica foarte dura cum ca as "lasa mereu prietenii vechi pentru prieteni noi". Eram clasa a 11a cand am auzit asta si de atunci am facut tot ce mi-a stat in putinta sa nu mai creez astfel de dureri in oamenii de langa mine. Probabil ca inca am mai facut-o insa la o scara mult mai mica. E una din Lectiile mele pe care le voi invata cu desavarsire in Viata asta.
Nu uita de familia ta, atat de importanta, care te cunoaste de cand erai in burtica si te-a vazut crescand. Eu numai acum cand il vad pe verisorul meu crescand (e clasa a II-a)imi dau seama ce ramane in membrii familiei cand vad evolutia ta, schimbarile tale, crearea ta ca invidid si personalitate. Ei te pot aduce mereu cu picioarele pe pamant si-ti pot aduce aminte cine esti,cand ai uitat. Si credeti-ma, familia se poate spulbera oricand, si membrii ei se pot stinge,si nimic nu mai poate aduce inapoi situatia de dinainte. Pretuiti-va familia, faceti-va timp de petrecut cu ei,impreuna sau separat, bucurati-va de ei si lasati-i sa se bucure de voi...la un moment dat chiar iti dai seama cat de important este.

2.Uitam de noi insine.
Una din cele mai mari greseli omenesti. Toti o facem, intr-o oarecare masura, mai mult sau mai putin distructiv. Uitam de noi pentru ceilalti, de dragul lor, de dragul relatiei, de frica sa nu ramanem singuri, sa fim parasiti, uitam de noi ca sa parem indistructibili, sa detinem controlul,sa parem perfecti si de neclintit. Uitam de noi insine creand o masca anume, si fiind acolo pentru celalalt 24/7, nu numai din dragoste, dar uneori si din obsesie. Uitam de noi insine pentru ca nu avem incredere in noi, nu ne iubim destul, nu ne-am gasit Calea si ne adapostim in relatie. Uitam de noi insine din Frica si Nestiinta, aleatoriu uneori, ca sa protejam ce e frumos si sa nu cadem in cotidian. Ideea e ca atunci cand uitam de noi insine, si sinele nostru uita de noi si ne lasa de izbeliste. Nu ne mai ocupam de pasiunile personale, de drumul nostru, de dorintele pe care le aveam, de obiceiurile specifice fiecarui om. Ne educam ca sa fim pe placul celuilalt si uitam cine suntem noi cu adevarat. Nu stiu daca asa este Iubirea. Cred ca e ceva mult mai presus de atat, acea stare in care suntem in totala armonie cu noi insine si cu celalalt, independent dar impreuna, de mana prin Viata.

Uitand de ceilalti si de noi insine, facem rau relatiei careia ne daruim intru totul. Apare posesivitatea, frustrarile, dorintele asunse si ingropate, nemultumirile, reprosurile, si toate celelalte lucruri urate.
Va rog amintiti-va de voi,si de cei din jurul vostru, chiar daca sunteti foarte indragostiti.
Chiar exista timp pentru toate lucrurile pe care vrem sa le facem, daca vrem cu adevarat sa le facem, din suflet. Nu exista ca nu am timp sa ies cu cineva pentru ca stau "daca ma suna" altcineva.
Oamenii nu se inlocuiesc unii pe altii, ei vin separat in viata noastra cu un dar, si pentru a ne ajuta sa invatam anumite lectii, fiind oglinzile noastre intr-o anumita perioada din Viata. Nu ii indepartati inainte de vreme, s-ar putea sa pierdeti ceva foarte important pentru Menirea voastra.
Imi pare rau daca am ranit pe cineva, fiind asa cum am fost, mai mult sau mai putin.
Si si mai rau imi pare ca am ranit partenerul meu, uitand de mine, de ceilalti, si de Libertate.
Si pe mine, m-am ranit pe mine. Si Viata.
Sper ca aceasta mica postare sa trezeasca un gand in voi.

La maxim, orice ar fi

2011-09-13T05:32:00.000-07:00

Oricat de mult dor anumite lucruri, ele pot fi atat de bine luate in brate si mangaiate de mici si mari bucurii, mult asteptate si cu multa staruinta gandite - da doamne sa fie bine! Din orice lucru dureros iese ceva bun, dar cegreu ne dam seama de asta! Artistii au creat mereu capodopere din sentimentele ce nu le dadeau pace, si dramatismul, spectaculozitatea lor venea tocmai din ceea ce ii apasa, ii tulbura.
Bucuriile si durerile oamenilor sunt la fel. Sunt unele sentimente care nu se schimba indiferent cine esti. Ma gandesc de mult timp sa scriu asta, insa mi s-a confirmat deunazi cand am fost la cimitir sa-i mai cant tatei un cantec soptit. De exemplu, durerea pierderii unui om iubit. Nu se poate compara cu nimic, si totusi, toti o simtim o data sau de mai multe ori in viata. Atunci, suntem toti la fel, nauci, plini de sentimente amestecate, nebuni, mecanici, fara cuvinte.
Dar si fericirile. Cred ca atunci cand vad o mireasa, ma gandesc la fericirea ei pura si nobila, plina de speranta ca povestea ei de dragoste va rezista indiferent de circumstante si de ceea ce s-a intamplat inaintea ei in istorie. Bucuria din sufletul unei mirese...o bucurie pe care toate fetele care trec prin acel moment o simt.
O bucurie la fel de mare e cand cineva se face bine dupa o boala urata, sau dupa un accident. De fapt, de asta am inceput sa scriu. Aceste bucurii, enorm de mari, acopera orice durere si tristete avem. Asa cum acele dureri, atat de grele pentru a fi purtate in brate, acopera de multe ori orice bucurie.
Insa trebuie sa ramanem vii. Stiu ca lumea asta a luat-o razna, ca putini mai stiu ce e morala si bunul simt, ca nedreptatea e la ea acasa si ca nu primim sanse pe merit. Stiu ca asteptarea e uneori mai lunga decat se anunta initial, si ca increderea e singura care ne mai ramane in vremurile grele. Insa... PUTEM sa ne bucuram, sa ne emotionam, sa traim la maxim tot ce ni se intampla. Sa ne arda sangele in vene, de cat de intens e un moment anume, sa ne necajim si sa ne bucuram cum putem mai extatic, ca sa nu pietrificam in lumea aceasta plina de indiferenta si superficialitate. Putem face asta...chiar ca putem. Si va promit eu ca chiar daca intensitatea e doar in categoria celor mai putin placute, e mult mai bine decat sa treci sihastru prin viata , si ea sa-ti faca cu mana dintr-un carusel plin de adrenalina.
Sa aflam cine suntem, prin cine nu suntem, deci sa ne bucuram ca putem afla cine nu suntem,pentru a ne intalni misiunea si Calea. Oricare ar fi drumul, avem optiunea de a alege sa-l traim, cu TOTUL! Eu abia astept, zau.
Si ma bucur.... pentru un prieten drag care a primit o veste buna azi,ca se va face bine in curand! Si ma mai bucur si pentru mine ca am reusit intr-o trebusoara care mi-a dat enorm de multe batai de cap.
CHEERS! to...today!

La multi ani ANGELA GHEORGHIU !

2011-09-07T06:37:00.000-07:00

LA MULTI ANI, soprana noastra draga, te iubim mult si iti dorim numai zile insorite, cu multa sanante si spor, cu muzici minunate ce se transmit in spatiu si in timp, corzi vocale rezistente si numai zambete!

Daca ai putin noroc

2011-09-04T13:04:00.000-07:00

Daca ai putin noroc, reusesti sa vezi lumina in orice situatie ce te face sa crezi ca nu mai poti sa continui.
Daca ai putin noroc, iti dai seama ca atunci cand crezi ca nu mai poti, abia atunci incepi sa dai randament.
Daca ai putin noroc, realizezi ca timpul ajunge nu numai pt ce ai de facut, dar si pentru ce crezi ca nu ai niciodata timp.
Daca ai putin noroc, reusesti sa-ti dai seama ca poti zambi daca nu esti in locul potrivit, pentru ca stii ca maine vei fi in cel pe care-l iubesti mai mult.
Daca ai putin noroc... vei avea si mai mult.

Va las cu un fragment din musical-ul My Fair Lady, melodia "With a little bit of luck" (tradusa in romaneste cu "Daca ai putin noroc...")

GA: Farduri Elf de castigat

2011-09-03T01:09:00.000-07:00

Un Giveaway interesant are loc aici [click here]

Casuta Iubirii

2011-08-30T10:56:00.000-07:00

Nu mai cred ca stiu nimic despre dragoste si totusi...parca e in mine un parfum pe care acum cativa ani nu-l cunosteam. Un farmec, o frumusete... o ceva in plus care m-a imbogatit, m-a facut mai grozava decat am fost, si mi-a dat putere mai multa decat mi-au putut oferi bratele. Cred in Iubire cel mai mult,si totusi, nu poti crede numai tu. Mereu e nevoie de "un celalalt"care sa creada cu tine, si in tine. Iubirea se instaleaza repede in casuta pe care i-o faci in inima ta, isi zugraveste peretii cu afectiune, pune tablouri pline de amintiri si are mereu pe masa din bucatarie o vaza in care troneaza un buchet de zambete si fluturi (care vin veseli din stomac). Isi randuieste zilele acolo, traind cum numai ea stie, deschizand geamurile in fiecare dimineata ca sa prinda puteri , si sa creasca. Intinde catre tine bratele de fiecare data cand simti ca e acolo, si te cuprinde...cumva,intr-un mod in care nimic altceva nu o poate face. Si dupa mult timp,ani de trait in casuta ei de vis, pasa-mi-te sa plece cu una-cu doua de acolo. Poti sa o dai afara cu forta, sa ipotechezi casuta, sa ii inchizi geamurile ca sa nu creasca Sa ii spui cuvinte urate, sa incerci sa o faci sa isi schimbe parerea, sa nu te suporte si sa plece. Insa nu. Ea ramane acolo, gatind de zor prajituri calde si imbietoare, pe care le numeste Credinte si Sperante. Nici ea nu le intelege sensul,insa le simte puterea, si le indrageste precum pruncii ei.
Casuta mea a fost vandalizata. Insa iubirea sta acolo, printre ramasite, cu baticul tras pe crestet, incercand sa le puna cap la cap si sa-si recladeasca cuibul.

Asteptarea

2011-08-25T10:37:00.000-07:00

Asteptarea.... una din cele mai grele incercari ale vietii. Mana in mana cu rabdarea si increderea, se fac vazute greu si simtite tare. Uneori, zilele trec intr-o clipire, iar altadata, par a inlocui ani intregi in care intrebarile vuiesc necontenit in capul nostru. Ma mir si eu cum poate cineva sa aiba atata pacienta incat sa astepte infinit. Sa creada infinit. Iar argumentul este, pentru ca noi suntem infiniti. Iubirea e infinita.
Asteptarea naste dor. Un dor parca nou de fiecare data, si parca si mai indarjit si mai incapatanat, sa nu fie tinut in frau. Ce este el, caine, sa il inlantui ori de cate ori scapa situatia de sub control? El e facut sa fie liber si sa imbratiseze suflete! Cine sunt eu sa inchid dorul in custi de aur si sa-l privesc in ochi, incercand sa-l adorm cu un cantec, doar-doar s-o potoli?...
Asteptarea naste artisti. Asteptam sa treaca ceva, sau sa se intample ceva. Si intre timp, ne lasam purtati de praful acesta de incertitudine pe alocouri zambitoare, faurind ceva cu mainile,cu glasul ori cu mintea, ca sa impregneze asteptarea noastra pe fruntea artei personale, sa o inramam si sa nu o uitam niciodata. Ca si cum ar fi una din cele mai de pret comori, de care insa am vrea sa scapam numaidecat. Ce comoara nefireasca... Legata de ea stau povestile si legendele a mii de oameni care au facut acelasi lucru. Dulcea suferinta...
Asteptarea. Mi-o prind la gat intr-un sirag de perle si crosetez de mama focului ganduri-ganduri. Unul pe fata, unul pe dos...asa cum am invatat destul de devreme ca se face. Mi-e dor...si te astept.

Citate despre Prezent

2011-08-22T23:30:00.000-07:00

“Nu am nicio treabă cu trecutul, şi nici cu viitorul. Eu trăiesc acum.”

Ralph Waldo Emerson

“Poţi să strângi trecutul atât de strâns de pieptul tău încât să-ţi lase braţele libere ca să poţi îmbăţişa prezentul.”

Jan Glidewell

“Oportunităţile zboară în timp ce noi şedem regretând şansele pe care le-am pierdut şi nu suntem atenţi la fericirea care vine din cauza fericirii care s-a dus.”

Jerome K. Jerome

“Zi obişnuită, lasă-mă să-mi dau seama ce comoară eşti. Lasă-mă să învăţ de la tine, să te iubesc, să te binecuvântez înainte de a pleca. Nu mă lăsa să te neglijez fiind în cautarea unui maine rar şi perfect.”

Mary Jean Iron

Primesc zilnic astfel de citate prin e-mail si incerc sa-mi dau seama de ce le-am primit tocmai astazi. Majoritatea se trimit aleatoriu clientilor abonati la asa ceva, si avand in vedere ca lucrurile vin la noi la momentul oportun, eu le primesc atunci cand am nevoie de ele. Si uite asa, zambesc in fiecare dimineata in care parca Universul, sau Dumnezeu, imi readuc aminte ca nu sunt singura pe lume. Efectiv simti ca e ceva mai mult decat tine, si totusi e in tine, care stie mai multe decat crezi si care e acolo ori de cate ori inchizi ochii si deschizi inima.

Recunostinta pentru Schimbare

2011-08-22T07:18:00.000-07:00

"Change is constant... How we experience change, that's up to us".(Grey's Anatomy)
(Schimbarea este ceva constant. Insa cum trecem prin experienta schimbarii - depinde de noi.)

Schimbarile vin la noi atunci cand suntem gata sa le primim. Nu vi s-a mai intamplat niciodata sa spuneti ca "daca mi s-ar fi intamplat acum ceva timp, nu stiu cum m-as fi descurcat." De cele mai multe ori, cei norocosi constientizeaza asta. Fireste, mai sunt si cei care spun "ce pacat ca nu s-a intamplat mai devreme" insa cu timpul, ajung la concluzia ca daca s-ar fi intamplat mai devreme, poate nu ar fi evoluat la fel, pentru ca circumstantele ar fi fost cu totul altele, iar noi, alti oameni... suntem intr-o continua evolutie.
Nu stiu daca ar trebui sa se fi inventat termenul de regret. E ceva ce ne tine cu totul ancorati in trecut si nu ne lasa nici macar sa vedem ce se desfasoara in fata noastra. E ca o masca pusa aproape intentionat, ca sa ne orbeasca, sa ne pierdem in nebunie si sa incetam,pentru un anumit interval de timp, sa existam. Nu regret nimic. Si asta numai pentru ca cred cu adevarat ca lucrurile se intampla atunci cand avem nevoie de ele, atunci cand suntem pregatiti pentru ele, si atunci cand suntem gata sa evoluam odata cu ele. Nimic nu este intamplator. Exista un plan maret. Insa credinta noastra in el il face sa se faca vazut sau nu. Avem oare atata credinta in viata , in Dumnezeu sau in orice altceva, incat sa nu ne fie frica de nimic? Sa nu avem temeri de toate soiurile? Sa stim ca totul este bine, indiferent de ce haine imbraca o situatie sau alta? Vreau sa cred ca da. Vreau sa cred ca eu pot face asta si ca o fac, de fapt, aleg sa o fac.
Cred ca daca ar fi sa caut solutia pentru a nu mai avea dezamagiri niciodata, aceasta este. Sa avem incredere. Stiu, stiu... toata lumea zice ca isi pierde increderea: in oameni, in Dumnezeu, in politica, in dragoste... insa atunci, ce ne mai ramane? Speranta? Eu cred ca speranta este ceva foarte relativ si abstract. Din nou, ceva ce ne face sa ne amanam fericirea la infinit, pentru ca trimitem mesaje energetice neclare. Nu poti sa speri si atat. Romanii asta fac, ei spera, insa nu cred in nimic si nici nu fac nimic cu adevarat pentru o adevarata schimbare. Ei spera de sute de ani, si sunt martora la ultimii 21 de ani de cand ei spera. Insa...nimic. Pentru ca ei nu au incredere in nimic. Ei nu stiu ca tara lor este bine si ca intr-un viitor creat de ei, tara lor este din nou, bine. Ei nu simt si nu isi permit lor insisi sa simta asta. De aceea tind uneori sa ma gandesc ca aceasta Constiinta Colectiva ne-a adus acolo unde suntem. Mi-as dori foarte mult ca aceasta sa se schimbe si...sa fie cat mai multi oameni care cred.
Nu sunt gata sa povestesc practic ceea ce mi s-a intamplat. Schimbarile...sunt greu de transpus in cuvinte. Cred cu adevarat ca s-a intamplat inspre binele tuturor, si cred cu adevarat ca totul este in ordine, pe un plan profund, sau mai bine zis, inalt. Sunt gata in fiecare zi pentru schimbare, si stiu ca oricare ar fi ea, este spre foarte bine!
Sunt recunoscatoare ca am ajuns in acest punct al vietii mele in care pot sa zambesc si sa merg dreapta pe strada. Nu mi-e rusine cu nimic, si sunt multumita cu ceea ce am si ceea ce sunt, fiind gata sa trec mai departe la o alta treapta de evolutie, fie ea profesionala, spirituala, sufleteasca. Orice proces care are loc pe drum este menit sa ma puna fata in fata cu adevaratul meu Sine, ca sa ma (re)gasesc si sa ma (re)creez.

Life Update

2011-08-22T02:57:00.000-07:00

S-au intamplat multe in ultima vreme, si-am sa va scriu, cand o sa imi fac curaj,despre ele.
Vreau sa stiti ca sunt vie si nevatamata, ca ma bucur de vacanta si ca ma pregatesc pentru cateva restante ce incep pe 1 septembrie.
Va las cu 2 melodii, pentru gusturi diferite, Within Temptation si Adele, singurele care-mi iau gandul de la ganduri, in aceste zile.
Pun pana diseara si poze din Sardinia!

Palete machiaj de la SuperficialBeauty

2011-08-22T02:50:00.000-07:00

Inca un giveaway ingenios ne este oferit de catre SuperficialBeauty!
Veniti si inscrieti-va!
http://www.superficialbeauty.com/2011/08/giveaway-sigma-palette-dare-flare-bare.html

Pensule machiaj pt cititoarele Ami's Make-up drawer

2011-08-22T02:45:00.000-07:00

Ami's Makeup Drawer invita la un giveaway pasionatele de machiaj si va asteapta sa participati in numar cat mai mare!
http://makeup-drawer.blogspot.com/2011/08/anniversary-free-stuff.html

Dumnezeu nu-ti da ce vrei, ci ceea ce ai nevoie

2011-07-26T11:21:00.000-07:00

Pornind de la titlu, imaginati-va ce am de zis.
Ei bine, lucrurile pentru mine au luat o intorsatura noua insa cat se poate de interesanta la care, in mod ciudat, nu ma gandeam. Zic in mod ciudat pentru ca de obicei ma gandesc la totul si la orice, sub orice forma si sticluta colorata si frumos ambalata.
Ca sa scap repede, va spun: a fost greu tare examenul. Au fost concurenti din toata tara, chiar si din Bucuresti (ma asteptam ca acestia sa mearga la Conservatorul din Bucuresti,fireste), toti cu licee de muzica, olimpiadisti nationali si concurenti internationali la diferite concursuri muzicale. Eu, neica T, de la liceu teoretic cu multa biologie si 3 ani de drept in spate, m-am prezentat ca un pionier cuminte ce sunt, insa n-am rezistat concurentei care s-a clasat pe singurele 13+2 locuri oferite de catre Academia de Muzica din Cluj. Cu bete puse in roate de unul si altul, cu indarjire si cu emotii cumplit de mari, am luat examenul si pentru ca nu s-au acordat locuri cu taxa(asa cum ne-au anuntat pana in ultima zi), m-am inscris la Frecventa Redusa, care inseamna aceleasi ore, aceiasi profesori, aceeasi materie..doar organizata diferit, nu in fiecare zi, ci comasate, la 2saptamani, 3 zile full si in vacantele scolare ore intensiv.
SUNT studenta la Conservator, iar la anul voi incerca din nou admiterea la ZI, urmand sa mi se echivaleze multe din examenele date la Frecventa Redusa.
De ce zic ca Dumnezeu iti da ce ai nevoie?
Astfel pot termina si Facultatea de Drept, anul IV, in care voi intra din toamna, linistita, stand in Brasov. Daca plecam din toamna la Cluj la zi nu stiu cum si mai ales, daca - terminam dreptul. Transferurile sunt prea tarzii in anul IV (adica nu se pot face) si inghetarea anului nu e ceva tocmai grozav, intrucat exista riscul sa te iei, in timp,cu alte treburi si sa nu mai ai energia si timpul necesar sa-ti termini ultimul an asa cum trebuie.
Abia astept sa incep cursurile la Conservator. Abia astept sa evoluez, si sa stiu ce si cum sa cant la anul ca sa fiu printre primele admise la zi. Nu am stiut la ce sa ma astept si in nici un caz nu ma gandeam cum vor fi colegii mei de la admitere. Nu am stiut ce inseamna sa faci liceul de muzica si sa mananci muzica pe paine. Pentru mine totul a fost doar un vis, o fantezie, o pasiune extraordinara, si o iubire iesita din tipare... insa pentru ei era , aproape pentru fiecare, singura indeletnicire si putinta, realitatea lor din ultimii 4 ani si de acum inainte. Sper sa ii prind din urma in acest an, si sa recuperez anii lor de liceu ca un Praslea harnic. Imi promit mie ca-mi voi da toata silinta...
Va multumesc tuturor pentru incurajari si sustinere!
Carpe Diem!

In tren...ganduri

2011-07-14T03:03:00.001-07:00

In tren, vagonul-restaurant e plin ca intotdeauna, iar cafeaua, la fel de fierbinte si buna. Ma asteapta un drum de 6 ore si jumatate…primul drum spre cariera mea. Aproape ca-mi tresare sufletul la fiecare respiratie, ca sa-mi aduc aminte ca entuziasmul nu trebuie sa zboare nicaieri. Sigur ca am emotii. Pe drum,aproape ca am ramas singura.Putini au inteles lupta mea si incotro imi doresc sa ma indrept, blamandu-ma pentru greseli cotidiene, ce parca nu acopera scopul meu nobil de inaltare. Cu greu mi-am dat seama ca AM libertatea sa fac orice imi doresc, sa fac orice alegere cred de cuviinta. Iar cand am inceput sa fac asta si sa ma regasesc, in spatele problemelor tuturor ce au avut mereu nevoie de atentie, m-am trezit ca de fapt, libertatea aceea nu e vazuta de nimeni. Toti se bazeaza pe tine,au nevoie de tine, si tind sa te priveasca chioras cand vrei sa-ti iei zborul prin deciziile tale de a-ti schimba, intr-un fel,viata. Oare chiar nu exist, daca nu exist prin altii? Oare chiar nu pot fi fericita, daca asta ma bazez pe fericirea altora? Mi-aduc aminte cum scriam in liceu, ca-mi e de ajuns fericirea altora ca sa fiu eu fericita. Insa intre timp mi-am dat seama ca nu e chiar asa, nu ajunge. Vrei sa ai tu, sa poti tu, sa te testezi pe tine, sa te ambitionezi, sa te straduiesti…si sa reusesti, iar apoi sa fii multumit, recunoscator si cu mult mai multa vointa decat la inceput. Evoluam. Involuam. In orice caz, de multe ori o luam pe niste drumuri pe care nu credeam vreodata ca o vom lua, iar sacrificiile sunt deseori mari. Trebuie sa lasi ceva, ca sa castigi altceva, iar alegerile de multe ori dor.

In majoritatea cazurilor, sacrificiile se bazeaza pe tamplele timpului. Nu poti fi in doua locuri deodata oricat de mult iti doresti. Nu poti sa faci doua lucruri foarte bine oricat de mult te straduiesti. Si atunci, trebuie sa iei o decizie si din pacate, sa te concentrezi cu adevarat doar pe una din ele. Sper din tot sufletul sa merite, si sper ca la un moment dat ceilalti sa inteleaga. Slujesc. Nu sunt nimic altceva decat un slujitor ce nu vrea sa-si insele maestrii, sau sa ii dezamageasca. Si cu atat mai putin sa isi dezamageasca Visul mult visat, care poate fi absolut orice, nici nu conteaza.

Exista un timp pentru toate. Am citit in toate cartile ca cine te iubeste iti da libertatea. Pe care oricum o ai,ca drept divin. Insa pentru ca ei sa o accepte…dureaza ceva timp.

Am crezut ca va fi simplu,ma credeti? ca pot rezista in orice circumstanta, ca pot sa dibuiesc orele cum vreau, ca toata lumea imi va fi alaturi si ma va sustine. Insa nu a fost asa.

Probabil ca eu, axata pe poteca mea ingusta si nesigura, nu am inteles pe altii. Probabil ca ar fi trebuit sa acord mai mult timp,sa sterg altele de pe lista, sa fac loc, sa uit ca sunt obosita, sa ma prefac ca nu rezist si sa apar zambitoare. Nu am putut. Fizic, am facut fata greu,si m-am refulat intr-un zacut letargic de 10minute pe internet,atunci cand a fost posibil. Fizic, atat am putut. Suntem, cu totii, limitati. Nu le putem face pe toate. Probabil ca ma voi repeta de atatea ori incat va deveni deranjant. Insa chiar nu se poate sa faci absolut tot ce vrei cand ai atat de multe de facut. Nu ma refer la A Vrea neaparat, care muta muntii din loc, insa nu te poti concentra pe totul in 24 de ore. Si uneori, sa arunci cu neputinta pentru 10minute doar ca sa fie, mai bine stai singur si te refaci pentru a doua zi. Probabil, probabil ca sunt o solitara, insa nu stiu de ce ar trebui sa imi para rau ca ma simt bine sa stau singura. Nu-mi place sa ma plang la altii, am obosit sa dramatizez, sunt destule drame in mine. Imi place sa-mi rezolv problemele singura asa cum pot. Nu am Nevoie de o anumita prezenta ca sa respir. Sunt vie oricum, mai mult sau mai putin fericita, asta da.

Nu am vrut niciodata sa devin un adult sihastru, nepasator, indiferent, insensibil. Caracteristica ce mi-a tinut dintotdeauna companie a fost tocmai sensibilitatea, de multe ori exacerbata. Ce a diferit a fost in ce directie am indreptat-o, pe ce drum am canalizat-o, daca am investit-o sau am irosit-o, stricand. Oare daca se duce toata intr-un loc, in celelalte dispare? Ori, daca incerci sa o ascunzi, zboara cu totul,suparata ca nu o iubesti si o accepti in tine?

Ducandu-ma la pregatire la Bucuresti, m-am izbit frontal cu ea. Sensibilitatea asta. Deodata, dupa ce a fost ascunsa in toate ungherele posibile si imposibile, a aparut verticala, proaspata, plina de dorinta de a-mi prelua toate atitudinile intr-un cos mare de picnic, ca sa domine ea fronturile toate. M-am trezit fata in fata cu mine, neputand sa rezist unor situatii banal de simple si accesibile. Ma doborau emotiile, simtamintele, dorintele, visurile. Mi s-a spus ca nu pot strabate acest drum astfel, cu ceva ce izbucneste in lacrimi de fiecare data cand simte ceva. Nepermitandu-mi sa simt atatea lucruri, nu puteam cara in brate …simtitul. La fel cum nu puteam tine de mana Neputinta, imposibilitatea de a fi pe loc ce vreau sa fiu si sa fac ce vreau sa fac. O duritate fata de Sine destul de aspra, as zice. Mi-a dat multe batai de cap. Mi s-a zis ca nu voi rezista asa si ca-mi fac rau. Ca nu exista Trebuie si in consecinta, ca nu Trebuie sa fac totul, sa fiu totul, sa pot totul. Ce binecuvantare! Nu Trebuie!... Si deodata mi-am adus aminte ca am Libertatea. E a mea. Am Timp, e al meu. Pot face doar ce aleg si credeam ca nu voi supara pe mine astfel. Hmm… viata nu e niciodata usoara. Daca o ai pe una, nu o ai pe alta, nu pot fi toate bine in acelasi timp. Deosebirea sta acolo unde nu dramatizezi si nu scoti in evidenta golurile, ci te bucuri de salba plina de bucurii, oricat de mica este.

Probabil,probabil ca nu-mi arat varsta si ma comport poate prea matur decat tineresc. Probabil ca ar trebui sa cutreier munti acum, cu o gasca mare, cu veselie si cu chitara. Probabil ca ar trebui sa ies in oras cu fetele, sa beau cocktailuri sau sa ma plimb, sau sa povestesc toate cele. Probabil ca ar trebui sa ma plimb de mana cu Iubirea,sub clar de luna, si sa jur eternitatea. Insa…

Insa am ales un drum greu pentru un Vis mare. Nu credeam ca va fi asa, credeam si eu, ca oricine altcineva, ca e usor sa faci asta. Ca e cel mai usor lucru si ca vine la indemana oricui ce prinde din zbor putin talent prin firul subtire de ADN. Insa nu. E munca, o munca titanica, zilnica, o munca cu tine insuti, ceva in care trebuie sa fii disciplinat, rabdator, cu incredere, constient, concentrat, serios…intotdeauna, indiferent de circumstante. E o munca ce aduce cu sine renuntari, sacrificii, priorizari. De multe ori nu asa cum planuisesi tu, ci asa cum planuieste Dumnezeu, care ti-a dat sa porti un Dar si o Misiune, in care trebuie sa ajungi sa crezi mai presus de orice. Ajungi sa crezi… e un drum aparte doar ca sa faci asta.

Incep sa constientizez ca o voi lua de la capat. E o treaba buna ca nu m-am dus acum 3 ani sa dau la Conservator. Nu era locul meu acolo, atunci, iar 3 ani pentru mine m-au invatat sa cresc enorm. Probabil ca nu as fi stiut sa lupt atunci, sa staruiesc, sa cred atat de mult ca acum. Totul s-a intamplat asa cum trebuia sa se intample, si asta voi sti sa vad si peste cativa ani cand totul va capata sens. Un sens pe care acum abia il banuiesc, pentru care sufar undeva in tacere si care imi e combustibil sa scriu oricat pot de mult.

Mi-am dorit mult sa scriu …sa fac sa fie vie si sa ramana viata mea asezata pe hartie, fie ea si virtuala. Sa ma uit in urma si sa citesc, sa pot sa stiu mereu cum a fost Drumul si sa-mi gasesc cauzele pentru care am ajuns sa gandesc ceva anume sau intr-un fel anume. Cu siguranta, e o consecinta a dorintei de a detine controlul, insa decat sa traiesc la intamplare, si apoi sa ma intreb cum a trecut timpul,de ce sunt asa cum sunt, si cum m-am lasat sa ma pierd, uitand pasii pe potecuta, mai bine asa, sa scriu tot, sa stiu tot, sa ramana tot. Sa invat eu de la mine, peste ani. Chiar citeam deunazi in jurnalul din clasa a 9a si ma uimeau lucrurile la care ma gandeam atunci..atat de existentiale. Imi puneam problema. Mereu mi-am pus problema, am analizat, am cautat, am urmarit, am pus intrebari…mereu am scris… am vrut sa fiu mai bine asa, agitata sa caut, decat nepasatoare si doar turist in viata asta. Vreau sa gasesc sensul. Si acum stiu ca nu sta decat in mainile mele sa fac asta. Din pacate…ori din fericire.

“Pe drumuri de farmec pline

Eu port Dunarea cu mine,mereu…”

Crez

2011-07-14T03:02:00.001-07:00

In os de cranguri si de clipe,

Imi tes palate de credinta si de vis.

Palpaie pe degetele mele o raza

De nimic si de soare: paradis.

Incep sa caut drumurile cu privirea

Ca sa incep a merge inainte

Caci inapoi nu m-asteapta nemarginirea

Ori campurile pline de ganduri inflorite.

Intre spini de trecut si viitor nestiut

Exista o secunda fugara

Pe care o ascundem deseori sub cotloane,

S-o ieie praful la-ntrebari de cu seara.

Ingan un cantec mut si fara versuri,

Un vers soptit fara de cantec.

Si stiu ca Dumnezeu ma vede

Atunci cand manecile-mi suflec.

Si-mi trec prin fata ochilor campii,

Si ape tulburi si-nnodate,

Inca mai cred in zambet de copii,

In puritati ce mi-s azi nestemate.

Dar oare oamenii cu sapa

Ce nu traiesc astfel de ganduri

Cunosc ei oare sensul unui maine

Visuri de visat in crampei de murmur?

In os de cranguri si de clipe,

Imi tes palate de credinta si de vis:

Cred intr-unul Azi, si-Acum, topite

In paharul pe jumatate plin la margine de-abis.

Update si fabula

2011-07-12T12:46:00.000-07:00

N-am disparut, fiti pe pace.
Fac drumuri haioase din Brasov in Cluj si viceversa.
Ieri seara am venit acasa si joi plec iar, pt o saptamana,la pregatire si admitere.
Va rog sa-mi tineti pumnii! Si mai ales de toate, sa va rugati pt mine sa fiu linistita, calma, relaxata, ca sa pot sa dau tot ce am mai bun din mine.
Va las cu poezia pe care o voi recita la examen, la una din probe...
Va doresc zambete largi si zile frumoase!

Greierele şi furnica
de Marin Sorescu

- Surioară dragă, am...
Am venit să-mi dai şi mie...
Pân’ la primăvară...
- N-am.
- ...un grăunte... ai o mie.
- N-am.
- Dar toată lumea ştie:
E doar lucru cunoscut.
- Am, da’ nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
- Am cântat...
- Acuma joacă!
- Îmi e foame, c-aş juca...
- Joacă...
- Nu mă enerva,
Că-s nervos... îmi dai, or...
- Ba.
- Eşti zgârcită...
- Mă închin.
- da’ o să te-ntind puţin.
Şi-agăţând vioara-n grindă
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-ncepu „să o destindă”.
Şi-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţi.
- Ei, acuma mă-mprumuţi,
Surioară?
- Cu plăcere.

Review farduri Rose Magic Eyeshadows

2011-07-06T12:07:00.000-07:00

E primul meu review de farduri, si tin sa mentionez ca am ales o trusa foarte ieftina insa foarte foarte interesanta si o sa aflati de ce.

Rose Magic Eyeshadows este o trusa de 120 de farduri, atat mate cat si cu un usor sclipici.
Am ales-o tocmai pentru ca eram in cautare de o trusa accesibila ca pret, si cu cat mai multe culori mate, intrucat paleta mea Fraulein cuprinde majoritatar sidefate sau cu sclipici.

Ma refer la aceasta:

Eu am tenul gras, iar ploapele mele sunt o provocare, pentru ca exista mult sebuum si acolo, motiv pentru care toate fardurile mele se aduna in pliu, si in 3 ore (maxim!!) trebuie sa refac totul,asta daca am cum.
De aceea imi exprim greu parerea in legatura cu fardurile,pentru ca pana acum nu am dat de ceva care sa ma incante atat de mult,mai ales raportul calitate-pret.
Ca sa nu mai lungesc: pretul a fost de 35 RON insa pe internet am vazut si la 70,80RON pe Okazii, si am cumparat-o de la un magazin "cu de toate"din Brasov, se numeste Janette si are o gramada de farduri, oje, accesorii,bijuterii genti,produse de manichiura,etc.
Machiajul meu a rezistat timp de 6 ore fara nici o miscare, totul perfect, prin caldura si multa alergatura, chiar si efort fizic. (am cantat, iar unele sedinte sunt pt mine un adevarat antrenament cardio)
Culorile sunt la fel de pigmentate ca la Fraulein, eu le-am blenduit bine cu pensula, iar inainte am aplicat primer,fond de ten si pudra.
Daca o gasiti, eu o recomand cu drag si cu chef de colorituri noi!

Pensule Sigma - giveaway

2011-07-06T09:18:00.000-07:00

Un giveaway foarte interesant pt pasionatele de machiaj: puteti castiga un set de pensule Sigma!
Aici aflati detalii: http://shoeper-women.blogspot.com/2011/06/giveaway-sigma-travel-kit-open.html

Demonstratii culinare RAW ! (hrana vie)

2011-07-05T02:38:00.000-07:00

De ceva vreme am descoperit mancarea raw-vegan sau hrana vie, cruda, gatita fara foc.
Prin intermediul Ligiei Pop si a alotor site-uri cu retete si de informare, alaturi de carti in domeniu si documentare, am descoperit acest mare DAR divin al hranirii ...altfel. Cu alte cuvinte, de fiecare data cand ALEGI sa mananci ceva, acel ceva este Sanatate Pura!
Pentru cei din Bucuresti sau care are drum pe acolo in 17 -18 iulie (m-as duce si eu insa sunt la examen la Cluj la Conservator), se vor tine doua zile de demonstratii culinare RAW, bineinteles cu degustare (primiti o portie din fiecare fel preparat), coordonate de Ligia Pop.

http://ligiapop.com/2011/06/22/doua-demonstratii-culinare-la-bucuresti-iulie-2011/
Va las si eu mesajul oficial:

"Va invit cu drag sa participati alaturi de mine la doua demonstratii culinare care vor avea loc la Bucuresti, pe str. Mizil, nr. 2c, Sector 3, in cladirea albastra. Apasati pe poza de mai jos pentru a vizualiza harta.

Prima demonstratie

Data: Duminica,17 iulie, 2011
Ora 17:00-19:30
Disponibilitate: 30 locuri
Rezervarea locurilor se va face doar in momentul achitarii in avans
Pret: 72 lei in avans in contul bancar (detalii la ligiapop.com)
Ambele demonstratii vor avea acelasi meniu
Se vor pregati 7-9 feluri de feluri principale si deserturi
Se vor servi la final portii, nu mostre, din toate felurile de mancare preparate in timpul demonstratiei

A doua demonstratie

Data: Luni,18 iulie, 2011
Ora 18:00-20:30
Disponibilitate: 30 locuri
Rezervarea locurilor se va face doar in momentul achitarii in avans
Pret: 72 lei in avans in contul bancar (detalii la ligiapop.com)
Ambele demonstratii vor avea acelasi meniu
Se vor pregati 7-9 feluri de feluri principale si deserturi
Se vor servi la final portii de mancare, nu mostre, din toate bunatatile pregatite in timpul demonstratiei

Pentru inscriere, scrieti un mesaj la ligiapop@gmail.com.
La ambele demonstratii vor fi prezentati spre vanzare toti robotii folositi pentru o alimentatie sanatoasa de la Vitamix, storcatoare cu axe melcate, ionizatoarele, feliatoarele de spaghetti, deshidratoare, cat si o multime de superalimente, cartile scrise de mine cat si altele in limba engleza despre raw food."

Barcile si Momentele

2011-06-26T02:15:00.000-07:00

Puteti asculta aceasta piesa in timp ce cititi ... eu am scris ascultand-o.

Madhushree, Sonu Nigam - In Lamhon Ke Daaman Mein

Atunci cand toate barcile ce plutesc pe ocanul tau, fie ca sunt pe portiuni in care este furtuna,ori pe portiuni unde este soare si apa straluceste lin, au de ales cu o carma imaginara, incotro se indreapta, ori se lasa purtate de curenti, de valuri, de lumina... In oricare din cele doua situatii, barcile vor ajunge la un tarm, chiar daca vor pluti mai mult sau mai putin. Ele sunt libere sa zaboveasca oricat doresc, si oricat simt ca este potrivit. Barcile inimii pot iubi oricat isi doresc, si altele se pot indeparta oricat simt de cuviinta. Nimeni din afara nu poate hotari soarta barcilor, decat cel care le carmuieste. Furtunile sunt acolo doar ca ele sa poata lua Decizii in fiecare zi. Soarele este acolo doar pentru ca Bucuriile sa dureze mai mult. Barcile pot pleca in calatorie pe ocean cu un scop predefinit, sau pot pleca doar din curiozitate si din dragostea de aventura. Orice mod de a calatori este minunat si potrivit pentru ele, de fiecare data cand aleg destinatia sau modul de calatorie. Oceanul le primeste de fiecare data cand ele isi intind panzele si de fiecare data cand arunca ancorele.
Cei ce se adapostesc in barci, Momentele, nu sufera niciodata de foame, de sete sau de alte necesitati, deoarece au o Rezerva mare si bogata de Tot ceea ce au nevoie, chiar acolo, in barci. Intotdeauna. Si chiar si atunci cand li se pare ca foamea se inteteste , ori cand trebuie sa intinda bucata de paine altcuiva, Momentele pot gasi caldura si in bratele altor Momente, pentru a potoli foamea.
Imi acostez barcile pe malul oceanului tau, ca sa pot privi la orizont barcile tale calatorind. Poate ca voi porni in urma lor, ca sa le intalnesc, sau poate ca-mi voi lasa mereu o barca aici,pe mal, ca sa privesc Momentele tale sarbatorind, traind, experimentand, Alegand, iubind...
Nu uita niciodata ca exista o barcuta mica, o lotca din lemn cu vasle, care va ramane mereu pe malul oceanului tau, gata sa iti cuprinda in brate Momentele atunci cand decid sa se odihneasca.

[Documentar]Despre Alimentatie si Medicatie

2011-06-21T11:06:00.000-07:00

Soare

2011-06-18T12:08:00.000-07:00

Te-am luat din fasa, farama mica de lumina, si te-am adus in casa, asteranandu-ti culcus de aur si de diamant,
te-am intampinat de fiecare data cand ti-am vazut chipul cutreierand casa,
m-am plecat tie si m-am daruit tie intru totul,timpul meu, gandul meu, si fiecare clipire.
Mi-am dorit ca tu sa ma iei de mana si sa cutreieram lumea impreuna
insa ai dorit sa ramai doar intre flori si podoabe,
o statuie a zeului Krishna.
Mi-as fi dorit sa fiu Radha ta, si sa nu murim niciodata.
Nu mi-ar fi pasat ca ai chipul pictat in albastru si daca te-ai fi uitat in zare, ca sa vezi orizontul,
atat timp cat mai fi privit si pe mine, din cand in cand.
Faptul ca sunt aici langa tine nu inseamna ca asta este viata.
Eu sunt aici, doar o statuie a zeitei Radha.
Vrei sa urci munti si sa inoti oceane si sa escaladezi destine... insa mi-ar fi placut macar sa visezi,o clipa, ca nu esti singur,ci cu mine.
Ce folos ca am daruit atatea ofrande, ca un credincios fanatic, jertfe si rugaminti...
Te-ai smucit din mana mea si m-ai privit aprig,
te sperie mana mea intoteauna calda.
Te-am luat din fasa, farama mica de lumina, si te-am adus in inima mea, asteranandu-ti culcus de aur si diamant,
te-am intampinat de fiecare data cand ti-am vazut chipul cutreierand inima mea,
insa ai decis sa faci parte din soare, farama mica de lumina, si nu sa luminezi o inima ce te asteapta in fiecare zi.
Ma bucur ca vei face parte din soare, sa stii.
Ma bucur pentru ca stiu ca in sfarsit vei vedea si tu ca esti un soare in devenire.

Vorbe-n vant...

2011-06-18T07:24:00.000-07:00

Incrancenata urmez drumul pe care deja-l cunosc.
Se intampla asa cum speram sa nu.
In umbre si viezuri de vise desarte imi pierd privirea si gandul la ce a trecut
si oricat de mult m-as zbate, nu pot sa readuc.
Imi simt mainile moi si detasate de trup
inconjurand parca,in minte,un suflet ce le-a lasat candva sa il atinga.
Picioarele merg,dar stau stranse la piept,
ma inconjor singura de monologuri proaste si fara auditoriu,
ma pregatesc sa-mi cant testamentul pictat pe frunte si
sa accept acel lucru ce ne asteapta mereu la colt: singuratatea.
Singurul loc in care as vrea sa ma intorc este ieri,
desi tot ceea ce fac e ca sa plec departe.
Fug in directii nearanjate,
si nu stiu daca sa m-opresc pe drum sau sa sa alerg mai tare,
sa urlu sau sa tac cu fruntea necutata,
sa am rabdare sau sa devin si mai nesatula
de viata ce-am avut-o si n-am stiut s-o am,
ori de viata ce se-asterne la poala visului cel mare.
Zambesc tuturor ce ma-ntalnesc in cale
ca si cum acesta ar fi ultimul lucru pe care ar sti sa il fac: zambetul.
Dar ochii mei pierduti in zare
Tradeaza sufletul meu care
si-a pierdut siguranta pe calea cea mai grea a vietii:
Inceputul.

Machiaj lebada alba

2011-06-17T00:44:00.000-07:00

Am zis ca daca am creat lebada neagra acum sa o creez si pe cea alba. Nu este la fel de spectaculos, insa a iesit...ca un fulg....

Machiaj inspirat din filmul Black Swan

2011-06-16T10:46:00.000-07:00

Fotografia de la care s-a pornit...

...si ce am reusit sa reproduc:

Cantecul lunii

2011-06-15T21:55:00.001-07:00

In onoarea, frumusetea si energia pozitiva a lunii de azi noapte, va las o arie minunata:

Energii pe aripi de eclipsa

2011-06-15T13:00:00.000-07:00

In noaptea aceasta e eclipsa de luna...au spus si au aratat imagini despre culoarea pe care o va avea luna...sangerie. Biata de ea, oare de ce se roseste astfel,ca o fata indragostita pe un intins de firmituri negre inchegate, inmiresmate pe ici si colo cu buline de aur stralucitoare?... Eu nu vad eclipsa.. cam asta este riscul vietuirii intre blocuri gri si mult prea inalte si acoperite de reclame colorate, ca sa mai apuci sa te bucuri macar de o bucata de cer, daramite de un copac sau o eclipsa.
Atunci cand este eclipsa sau alte fenomene naturale puternice, forta gravitationala scade si energiile circula cu o putere si mai mare, iar fenomenele precum telepatia, transmiterea anumitor mesaje in univers, proiectarea anumitor dorinte intru constientizarea lor ca fiind deja indeplinite, urmata de recunostinta pe care o putem avea inainte ca ceva sa ni se daruiasca...toate acestea sunt mai pronuntate si se pot alipi mai bine de existenta noastra. Putem face mai mult decat orice, astazi... si nu numai astazi!
Simt pe gat o arsura ce nu ma lasa sa-mi culeg oboseala si s-o asez pe perna, iar mi-am hranit trupul cu ceva ce nu-i place. Ce credeti, ca nu riposteaza? Daca esti atent si ii asculti mesajele, el raspunde imediat daca ceva nu ii convine sau daca ai facut lucruri importante numai pe jumatate. El e independent de noi, are propria lui viata ,insa atat de bine legat de tot ceea ce gandim despre noi si despre lume...
(mi-aduc aminte de Dicarbocalm si ca intra direct in sange creand dependenta; nu iau)
"Totul este bine", imi spun,incercand sa ma linistesc in privinta examenului de maine. "Sunt in siguranta si sunt inconjurata de iubire neconditionata." "Am solutii pentru orice se iveste atat pentru mine,cat si pentru ceilalti." "Viata imi daruieste numai oportunitati de a-mi incerca limitele si potentele." Gata, m-am mai linistit.
Azi e ziua cuiva drag si doresc sa ii transmit prin puterea energiilor plapande, numai lucruri frumoase. Doresc sa isi gaseasca si ea Calea si sa stie cum sa lupte pentru ea pana la capat.
Vi s-a intamplat vreodata sa cautati un lucru, sa intoarceti casa cu fundul in sus, sa va blamati ca sunteti cea mai nerecunoscatoare persoana, imprastiata,si nedisciplinata, pentru ca apoi sa gasiti obiectul pus bine, intr-un loc ferit si gandit, ca sa fie gasit atunci cand va fi nevoie? Mie mi se intampla foarte des. Am impresia uneori ca uneltesc impotriva mea pentru cauze viitoare!
Gata, nu mai rezist. Am luat o bucatica de paine. E singura metoda "non-invaziva"de a scapa de cutitele astea din gat.
Azi in lumina soarelui,am observat ca parul meu nu este complet negru asa cum descoperisem alaltaieri, ci ca la soare straluceste un rosu inchis ce-ti duce gandurile la vulcani. Sa insemne oare ca trebuie sa invat o alta lectie? Ca desi viata iti aduce o schimbare, ori tu alegi o schimbare, nu trebuie sa uiti niciodata ceea ce ai fost, ori cine ti-ai dorit candva sa fii, chiar daca pe drum s-au schimbat putin doleantele?
Imi place sa cred ca fiecare lucru marunt ma invata ceva. O lectie a vietii... Nu stiu cat de corect este sa gandesc viata asa insa probabil ca voi sti la momentul potrivit...

Sa-l iubim pe Azi

2011-06-14T12:49:00.000-07:00

Mi-am zis ca vreau sa inramez fiecare zi printr-o insemnare.
Ascult Enya si parca aud in minte preluarile zanelor de la Celtic Woman, care suna mult mai echilibrat si mai sensibil. Din melodii, ele fac adevarate elegii, ode, imnuri, totul este altfel cand ai in spate traditia unei muzici cum este cea irlandeza. O dinamica ce curge din cascada in cascada, inununata de cel mai frumos si plin de armonie rasasit de soare.
Spunem ca zilele ce fac parte din rutina noastra cotidiana nu aduc nimic bun sau nou. Spunem ca nu am invatat nimic astazi, pentru ca am fost tot la serviciu, la scoala, am invatat, am fost cu acelasi mijloc de transport pe aceleasi rute, am pus acelasi numar de monezi in aparatul din parcare, am mancat acelasi pranz si ne-am intors in aceeasi casa, cu acelasi decor, urmand ritualurile de seara, aproape mecanice. Insa nu este asa. Cred ca lucrurile bune si pretioase se intampla intre timp. Intre o secunda si alta, intre o clipire si alta, atunci cand e atat de simplu sa nu vezi,sa nu auzi,si aproape nici sa nu simti.
Astazi am avut o rutina de invatat insa am cules pe drum niste cuvinte frumoase si pline de dragoste, o gura de aer curat de care m-am bucurat nespus in drum spre cirese, glasul si privirea mamei, mereu calde orice s-ar intampla, o dovada de incrancenare si incapatanare ca sa inteleg un anumit lucru pur teoretic (teoria este a doua natura, noi la practica ne pierdem!!), bucuria deschiderii unui pachet (desi era colet si am platit ramburs pt el), gustul inconfundabil de fragi, mirosul de dulceata calda, abia luata de pe foc...azi scriu pe peretele amintirilor niste poeme ce maine le voi desira cu drag si cu gandul fierbinte, cautand cele mai mici detalii de ieri... Mereu traim asa, in trecut si viitor, uitand clipa prezenta, si luand-o doar ca aluat pentru Maine si semineu pentru Ieri.
Dar totusi, facem fotografii, scriem anumite ganduri, le transformam in arta sub orice fel, tablou,desen, cantec, poem,proza...ne zugravim peretii ca sa stergem urmele copilariei de ieri, insa pentru a putea aduce noile semnificatii de azi, spargem farfuriile ca sa ne aducem aminte de noroc,si ca sa nu traim mereu in desuetul ce ne-a fost transmis...suntem intr-o continua schimbare care sa ne demonstreze pentru a nu stiu cata oara ca Noi suntem si Trecut, si Prezent, si Viitor, toate intr-unul, si ca nimic din ceea ce se intampla nu este in voia sortii.
Fiecare zi este o nestemata si trebuie pretuita ca atare. Nu-mi place acea expresie cu "traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima", desi are un substrat foarte bun si exclude de la inceput notiunea de viitor. Este bine ca nu o avem insa nu aduce ea cu sine si responsabilitate, puterea si dorinta de a visa, de a crea ganduri noi, de a evolua?... Si cum sa traiesti ca si cum este ultima? Inteleg, fara regrete, insa si fara focul acela pe care il simti cand stii ca si maine iti va fi dor de El, si ca iti vei astampara si maine iubirea cu aceeasi imbratisare minunata? Maine este bun. Ieri este bun,pentru ca ne invata, daca stim sa il privim cu adevarat. Iar Azi... este sarbatoare. Trebuie sa putem, desi nu exista "trebuie". Putem. Suntem. Azi. Acum. Aici.

Giveaway-uri colorate

2011-06-14T01:32:00.000-07:00

Sunt bloguri care mai de care mai frumoase si colorate care pun la bataie pentru cititorii lor premii frumoase si "din domeniu". Particip si eu din cand in cand, insa norocul insa nu mi-a suras. Totusi, va propun un blog / site interesant pentru cele pasionate de machiaj si infrumusetare, alaturi de giveaway-ul care se ofera!
Site-ul este: www.suntfrumoasa.com
Iar premiile...

Sponsorul principal fiind: Make up atelier Romania, despre care puteti afla mai multe aici: http://www.facebook.com/Makeup.Atelier.R0mania

Apoi al doilea giveaway este...

Sponsorizat de http://www.farduricolorate.ro

Participati si voi!

Pe prispa de gand

2011-06-13T12:46:00.000-07:00

V-as scrie zi si noapte. Insa constat ca nu mi-e usor sa abordez orice fel de subiect controversat, asa cum face prietena mea Miss S (eu n-as face fata la atatea reactii diferite!), si atunci va scriu doar cand consider ca am ceva sa va daruiesc...un mic ceva, un tablou, o poezie,o mini-proza, o bijuterie muzicala... Insa mi-as dori sa pot scrie mai mult, pentru ca la cat de mult vorbesc singura, ar fi trebuit deja sa umplu carti intregi de monologuri absurde si ras-auzite, din glasul ascutit al celei de-a doua minti. (Vezi "Walkiriile"-Paulo Coelho)
Nu are rost sa povestesc ca sunt in sesiune, asa-i? ca se stie. Am examene grele si zilele mi-s tare aglomerate. Incerc sa ma impart in multe activitati insa este bine asa. Intr-un fel, ma gandesc la un viitor personal si foarte restrans ca arie de extindere. Imi place si imi face bine acum sa vad lucrurile astfel.
Noptile ploioase aduc cu sine somnuri vijelioase si pline de zbateri. Aproape ca-mi pot cuprinde in palme visele, sa le rasfir in lumina zilei, ca sa-mi ia durerea de cap ce-mi da "buna dimineata". Parul meu, atat de dorit a fi roscat de orice fel, astazi mi-a dat o lectie: viata iti pune in brate o schimbare,atunci cand tu nu stii ca ai nevoie de ea. Si uite-asa, din vopsea rosie, subsemnata s-a ales cu parul de foc transformat in abanos. Cine stie ce vrea asta sa insemne...
Strictetile emotionale ce mi le impun ma tin scortoasa insa cad usor in stari moi si eliberatoare. Mi-e dor de ceva ce nu am cunoscut inca, de o stare pe care o cunosc dintotdeuna si totusi mi-e atat de straina. Ma gandeam azi cum umblam desculta la Dunare, era ceva ce stiam ca ma va urmari toata viata. Era acea libertate pe care nu mi-o putea lua nimeni, libertatea de a fii liber. Mi-e dor si de asta.
Trandafirul rupt din gradina mamei sta mereu pe biroul meu,chiar daca isi schimba chipul in unele zile, din alb in rosu aprins, si apoi in roz etern... Imi aduce a feminitate nedescoperita, a sensibilitate izgonita intr-un cotlon demult nevizitat.
Singura lectie pe care o primesc din nou si din nou de la oamenii din jurul meu este ca totul depinde doar de mine, cand vine vorba de Calea mea. Ma doare insa intotdeuna ca, desi incerc sa inteleg aceasta lege, ea se bate cap in cap cu alta. Nu depinde totul de mine, cand vine vorba de cai comune. Si uneori, tind sa cred ca depinde de hazard. Insa nu este o credinta tocmai asezata.
Va las in nelumina noptii, si va doresc un somn linistit!

Gradina mamei ...anul asta

2011-06-08T13:37:00.000-07:00

Man who can't be moved

2011-06-08T12:41:00.001-07:00

Una din melodiile mele preferate... de fapt mesajul ei. Un iz de iubire neconditionata, fara limite, fara logica, fara nimic ce poate fi inteles... imi place!

Tablou pentru mama

2011-06-04T06:30:00.001-07:00

E catelusul nostru, Lucky, si florile mele abstracte din gradina mamei...

Celtic Woman

2011-05-29T23:46:00.000-07:00

...Doresc sa aduc in prim plan pentru cei ce nu cunosc acest grup muzical absolut fantastic din Irlanda: CELTIC WOMAN. Grupul s0a format in anul 2004, incununad cu niste glasuri absolut angelic muzica celtica, insa cu abordari bine alese si din muzica clasica. O perla a muzicii din ziua de azi, chiar de cand au aparut, ingerii celtici au impresionat pana la lacrimi toate sufletele. Eu le ascult din liceu si nu ma satur niciodata de glasurile lor.
Initial, membrele au fost: Chloë Agnew, Órla Fallon, Lisa Kelly și Méav Ní Mhaolchatha,si o violonista talentata pe nume Máiréad Nesbit.

Datorita faptului ca au dorit sa se dedice familiei ori proiectelor solo, anumite membre au parasit temporar sau definitiv formatia, cu anumite reveniri din partea catorva, in cadrul unora din proiecte, pentru a nu se pierde in turnee numarul de 5 cantarete=5voci.
Actuala formula este:
Chloë Agnew

Lisa Kelly

Lisa Lambe

Máiréad Nesbitt

Iar fetele ce au fost membre in trecut sunt:
Órla Fallon

Au cucerit lumea, facand concerte desprinse din rai, impreuna cu o orchestra, un dirijor, un cor vocal, si alti talentati muzicieni percutionisti sau iubitori de instrumente mai putin folosite astazi in orchestrele obisnuite.
Cuvintele sunt de prisos intotdeuna in asemenea circumstante asa ca va las cu melodiile mele preferate de la ingeri:

Si nu stiu daca am reusit sa va arat macar 5% din cat iubesc eu la aceasta formatie insa...sper ca v-am starnit curiozitatea!

Fara titlu

2011-05-26T12:37:00.000-07:00

Traim din frici in frici,
Ascunzand in ele temeri mici,
Cuprinzand in ele vieti intregi,
Culese in ochi de inorogi,
Plecate sub frunti de sori ologi,
De luni surde si stele mute,
Ce uita sa se mai sarute
Intre ele ca sa lumineze
Pamantu-ntreg sa creeze.

Traim din alb in negru,
Din totul in nimic,
Din orice in integru,
Din mare in mic,
Traim in ieri si-n maine,
Si niciodata azi.

Mi-e dor de mine cea care voi fi, si de tine cel care vei fi, si de noi cei care am fost.

O intalnire supraomeneasca...cu marea doamna Virginia Zeani

2011-05-26T04:05:00.000-07:00

Cum probabil stiti, ce interesati, ca in luna mai - mare soprana Virginia Zeani, care acum are 85 de ani, a venit in Romania pentru a indeplini mai multe misiuni ale dansei, printre care se numara si trei emisiuni televizate, una la radio, si lansarea carti "Canta che ti passa", dialoguri cu Sever Voinescu.
Programul dansei a fost acesta:
[citez din sursa OperaOnline]

10 mai (ora 19:30, GMT+2) – in direct la “Seara de opera” la Radio Romania Muzical, emisiune realizata de Luminita Arvunescu. Radio Romanian Muzical poate fi ascultat si online la http://www.romania-muzical.ro/
11 mai (ora 12:00) – Virginia Zeani va primi din partea Majestatii Sale Regele Mihai I decoratia “Nihil Sine Deo”. Ceremonia va avea lor la Palatul Elisabeta. Accesul presei este liber.
13 mai (ora 19:00) – Virginia Zeani va participa la spectacolul sustinut in onoarea sa la Opera Nationala Bucuresti. In pauza va avea loc lansarea discurilor sale.
14 mai – in direct la Antena 1, la Observator
24 mai (ora 18:00) – la Opera Nationala Bucuresti va avea loc lansarea oficiala a volumului Canta che ti passa de Sever Voinescu in prezenta Virginiei Zeani.”

Nu am crezut vreodata ca voi avea candva ocazia sa traiesc asa ceva. Nu am fost acasa sa vad aparitiile dansei la TV, insa am prins cate putin pe internet, ce s-a dat, ce s-a spus, ce comori ne-a adus pe plai, dupa 65 de ani de cariera internationala.
Nu am avut dintotdeauna o cultura muzicala clasica vasta. Am invatat pe drum despre fiecare mare cantaret si mari legende in muzica de opera. Despre Virginia Zeani am auzit pt prima oara anul trecut, cand urmaream interviuri cu Angela Gheorghiu si am vazut o filmare veche de la "Surprize Surprize",cand s-a reintalnit cu "mami Virginia",insa pe atunci nu am inteles entuziasmul lor.

Aveam in calculator o versiune minunata a ariei "Sempre libera" din La Traviata de G.Verdi pe care o am si o ascult cu sfintenie din liceu,invatand-o pe de rost. Nu aveam nici o idee cine canta si abia de curand m-am gandit sa caut. Cautand si alte versiuni,am descoperit pe Youtube cine imi canta despre libertate, de cel putin 5 ani: Virginia Zeani.
Aceasta este inregistrarea despre care vorbeam:

De atunci,am incercat treptat sa aflu mai multe despre dansa. Insa am inceput sa ascult,sa vad,sa cercetez, atunci cand am aflat de lansarea cartii pe care am achizitionat-o in avans online si am inceput sa citesc. Iar acum,cand a venit in tara si toata lumea operei a vuit, am vuit si eu cu ea, plangand si stand in liniste, in admiratia acestei legende, rivala Mariei Callas, zeci de ani Primadonna Assoluta la Teatro alla Scala, cea mai frumoasa cantareata de opera a tuturor timpurilor si una din cele mai frumoase femei ale secolului XX, idolul si parintele spirital al minunatei Angela Gheorghiu, cea mai mare si apreciata profesoara de canto a vremurilor noastre (timp de 20 de ani a predat canto la Universitatea de Muzica cea mai de varf din S.U.A)... si o voce pe care nu o poti confunda, un destin superb si plin de frumusete, un OM ce este si va ramane mereu in istorie pentru tot ceea ce a fost si a facut, in numele MUZICII.

Am fost cu adevarat privilegiata sa pot fi in data de 24 mai in foaierul ONB(opera nationala Bucuresti), unde dansa si-a lansat cartea "Canta che ti passa" (in traducere libera: "Canta, ca iti trece"),ne-a spus cateva cuvinte, ne-a onorat si bucurat pana la lacrimi cu prezenta si cuvintele dansei, ne-a adus discuri nou-aparute si superbe, pentru a ne incununa sufletele zi de zi, si acasa.

Am putut,la sfarsit,sa mergem si sa primi autografe...iar eu pe langa carte, am printat si o fotografie A3 cu dansa cand era tanara, in rolul Violettei Valery din La Traviata. S-a bucurat enorm cand a vazut poza, exclamand un "Ooooo!..."prelung, in uimire. M-a privit deodata atat de profund, incat parca deodata am calatorit, prin ochii albastri de o stralucire ce nu am mai cunsocut-o,pe toate scenele lumii, aplaudand, cantand, traind acolo intr-o secunda. M-a privit ca si cum stia cine sunt, tot trecutul si viitorul meu, m-a privit si am stiut inca o data ca DA asta trebuie sa fac, trebuie sa ma zbat si sa muncesc oricat trebuie ca sa ajung cat mai sus si cat mai bine. Sa las in urma mea...macar 1% din cat a lasat dansa. Mi-as dori...
Apoi mi-a zis "ce frumoasa esti,cum te cheama?" si mi-a semnat pe poza, adaugand "Lui Andra", mare bucurie!! pentru ca nicaieri pe cartile celorlalti nu a scris decat numale dansei.
Am plecat de acolo cu ochii in lacrimi si inima plina.
Iar acasa am adus un cd cu La Traviata, inregistrat demult, in tineretea Viginiei Zeani, cu orchestra si corul teatrului San Carlo din Italia, cartea "Canta che ti passa"semnata, si poza pe care vi-o arat indata.

De cantat la examen

2011-05-26T01:47:00.000-07:00

Dupa multe si lungi deliberari si schimbari de piese pentru examen, acestea sunt cele pe care le voi canta in Iulie la Cluj...

Sola, perduta...

2011-05-17T22:44:00.000-07:00

Da...cred ca exista momente in viata noastra cand nu mai credem in nimic... tot ce a fost se duce ,se pierde, si totusi ramane, mistuindu-ne fara flacara, insa cumplit de arzator. Momente in care a ne intoarce catre noi insine este prea dureros pentru ca acel acasa din suflet este doar cenusa... o minciuna, o incredere copilareasca si oarba in totul si nimic, in ceva ce nu avea cum sa fie trainic pentru ca poate, era doar o incercare de a razbi si nimic mai mult. Nu stiu nimic despre iubire, si tocmai cand credeam ca stiu mai mult si mai mult... nu. Imi curg mintile pe gat in jos si le inghit, nestatornica, zbuciumata, si se intalnesc cu tulburarea inimii, contopindu-se in furtuna si si valuri mult prea inalte de neputinta.
Nu am crezut niciodata ca inima deschisa, cu aripile larg intinse, pot duce la un asemenea fel de tristete, un asemenea fel de a-ti da seama ca nu ai inteles nimic din viata asta de pana acum... Cand crestem oare? Cand conteaza dulceata petalelor care au cazut din floarea ce am fost odata? Cand se opreste aceasta presiune obositoare din capul meu,ce nu ma lasa aproape nici sa respir? Cand voi sti ca am ajuns sau ca am tins unde trebuie, cand voi sti cu siguranta ca sacrificiile merita? Merita oare vreodata?... E vreodata cuiva care sa ii pese mai mult de tine decat de propria persoana? Sau macar sa inteleaga cu adevarat ce gandesti,ce simti...si sa conteze. Suntem oare chiar atat de singuri pe lume, incat ajungem sa ne hranim doar cu iluziile ce le aveam in trecut, nici macar cu intamplarile ce au avut loc?... sa fim doar o umbra a visului ce a fost odata, care nu se mai implineste niciodata, si ne lasa franti de oboseala, pe o piatra prea rece si prea departe ca sa fie vazuta de cineva...
E o singuratate in jur care nu ma lasa sa inteleg ce se intampla, nu ma lasa sa creez, sa cresc, sa merg mai departe. Ma tine in loc, ambigua, nemiloasa, parca jucand un joc dur si egoist.
As vrea sa pot fi fericita... nu numai din vise.

Muzica, vis mult visat (ce este cantul?...)

2011-05-01T12:47:00.000-07:00

Cantul…am vrut de atatea ori sa scriu despre el. Si parca de fiecare data cuvintele au fost prea putine si prea mici ca sa poata sa ia in brate tot sufletul meu plin de vis si de muzica. Se cred multe lucruri despre cantat…si cu atat mai multe despre cantatul operei…cantatul operatic.De la “un har si un mister de nedeslusit”,la “faci ce e mai usor pe lume..sa canti..practic te relaxezi pe bani”.Ultima afirmatie m-a involburat tare atunci cand a venit, de la o colega de la facultatea de drept. Cand mi-am permis sa imi deschid inima sa le spun colegelor ca nu dreptul este drumul meu in viata, unele au ramas fascinate de vis insa acea anume colega,care in rest imi e draga si o respect enorm pt implicarea ei in activitatea judiciara…mi-a zis ceea ce m-a intristat si m-a durut. I-am pus pe masa o carte mare de partituri si i-am zis, intr-un gest extrem: “invata tu asta intr-o saptamana!” si de atunci nu mi-a mai zis nimic referitor la asta. E adevarat ca oamenii care nu au nici o legatura cu cantatul, si mai ales oamenii care nu agreeaza opera, nu inteleg. Cum sa inteleaga, cand ei nu au simtit niciodata vibratia sacra ce navaleste oricand esti intr-o sala unde se canta? Ce vina eu ei, bietii, ca nu le-a rezonat inima? Niciuna… imi pare rau. Si pentru acesti oameni,merita sa faci oricate dovezi de frumusete, poate-poate vei ajunge intr-un mic punct de lumina, si sa sadesti samanta pucciniana...Prin orice metoda mi-ar placea sa cuceresc oamenii care pana atunci nu au rezonat cu opera…

Am deviat de la gandul originar.

Cantul este…

…atunci cand toate emotiile tale trecute si visele de viitor sunt puse fata in fata cu momentul prezent ca sa cunoasa, sa se recunoasca, sa creeze si sa licareasca liniste, echilibru,armonie; atunci cand tot ceea ce ai cladit vreodata in tine si cu tine exista ca si clipa vie, daruita si exprimata ca o binecuvantare si oda personala catre tot ceea ce cunoastem a fi viata.

...atunci cand bolile tale fizice, neputintele, slabiciunile, cele ascunse ori cele stiute, dar si puterea, vitamintele luate si asimilate de trup, interventiile medicilor in a te face sanatos si apt de orice,alegerile sanatoase in alimentatie si in activitatea de zi cu zi -se releva si se uita in ochii tai, pentru ca te cunosc ca nimeni altcineva.

…atunci cand amintirile ce te-au crescut prin experienta se imbina cu rolul pe care l-ai pregatit cu atat de multa constiinciozitate, creand ceva nou in spatiu si timp, un personaj cu trup si infatisare indicata de compozitor, cu glas modelat de tine cu toata vointa si ambitia si dragostea,in slujba operei nemuritoare, insa care are…sufletul tau!!! Intregul tau suflet, in inima personajului clasic,etern…o Violetta Valery sau o Tosca sau o Madama Butterfly cu destinul ei insa cu sufletul tau…ce poate fi mai fascinant?

…atunci cand creierul tau tot lucreaza ca sa sustina trupul in efortul sau mecanic de a inalta sufletul prin glas.

…atunci cand, in aceeasi clipa, nu mai existi deloc, si totusi existi in toata putinta ta omeneasca.

Traiesc in metafore frumoase si aleg sa-mi exprim ideile asa. Insa ne-metaforic vorbind, cantatul este un proces cat se poate de complex si complicat,care presupune o disciplina personala extraordinara, un program bine stabilit si constant, o ambitie de aur si o vointa de otel, scopuri realist formulate in conformitate cu cea mai inalta posibilitate insa modest, fara a te vedea prea mare sau prea mic. Presupune o sanatate fizica buna,daca nu foarte buna,caci orice mica deficienta se simte si se aude, si mai cu seama o santatate emotionala aleasa,pentru ca prin cantat,ajungem in varful si in abisurile cele mai neatinse ale sufletului, si prin glas iau viata toate faramele de “noi” care au salasluit in suflet cu stiinta sau fara. Suntem noi goi, fara haine, fara putinta de a ne ascunde de noi insine. Ma gandesc numai cati oameni fug de o asemenea stare in viata,si numai asa, ca moment unic si rar,eventual pentru o psihoterapie sau pentru o confesiune cuiva cu adevarat special, insa un cantaret… de orice fel, dar eu acum ma refer la cel de opera,pentru asta simt sa fiu si sa ma vad fiind… va dati seama de cate ori face aceste lucruri neconditionat, se arata cu totul pianului prafuit de fiecare zi,cand repeta,dar si publicului,imbracat de ocazie, ce freamata sa asculte glasul plin de curcubeie?...

Inchei discursul meu …triumfator prin a va spune ca simt de la prima pana la ultima celula ca acesta este drumul meu, care, asa cum a spus minunata Angela Gheorghiu, m-a ales pe mine,si nu eu pe el. E un seniment foarte puternic,de vreme ce risc sa spun asta acum,cand sunt efectiv un nimeni in lumea operei. Sper sa nu ma gasiti nemodesta sau cu nasul in vant. Graiesc doar ce simt ca energie, ca lumina puternica ce ma trage inspre ea cate putin in fiecare dimineata cand deschid ochii…

Miss Pettigrew lives for a day

2011-05-01T12:44:00.000-07:00

Un film aparent simplu, insa cu substrat foarte bun ca mesaj, si o distributie ce m-a uimit. Am ales filmul datorita actritei Amy Adams pe care o ador, nu numai pentru ca joaca roluri foarte diferite, in care totusi se regaseste si ea insasi, o fire dulce si sincera,ci si pentru ca ma uimeste de fiecare data, desi ma astept de la bun inceput ca voi gasi o prezenta luminoasa care face toata diferenta.

In acest film insa, nu este personaj principal,ci secundar, pentru ca in prim plan este viata lui Guinevere Pettigrew, femeie saraca ce a pierdut totul, si mai cu seama, dragostea, traind pe strazi de pe o zi pe alta. Pentru ca nimeni nu o angajeaza, oricat de deosebit ar vorbi si s-ar prezenta, decide sa isi ia soarta in maini luand pe ascuns cartea de vizita a unei doamne ce isi cauta o secretara, “social secretary”, un post neobisnuit in ziua de azi insa atat de des intalnit in anii ’50, cand pare sa aiba loc actiunea. La adresa gaseste o frumoasa domnisoara,tanara cantareata, cu bucle bine aranjate si capot de matase, care se lupta intre a fi femeia mai multor barbati, din varii motive financiare, si a fi ea insasi,prin dragostea pianistului sarac Michael. Miss Pettigrew, modesta insa incredibil de inteligenta si isteata, reuseste intr-o zi sa schimbe viata tinerei artiste, cu care se identifica si pe care o ajuta sa faca ceea ce ea insasi nu a reusit. Finalul este pozitiv si oarecum previzibil, insa puncteaza un mesaj foarte frumos. Felul omului il creeaza, il defineste si il invaluie in lumina ori de cate ori se iveste ocazia, chiar daca este doar o persoana ce cauta hrana pe strazi sau daca se preface a fi o diva superficiala si sofisticata doar din teama de a nu ramane singura pe lume. Suntem ceea ce sunetem, indiferent de ce haine purtam, iar la sfarsitul zilei… cei care ne citesc adevarata valoare vor ramane mereu langa noi.

Cel mai lung razboi din istorie

2011-04-28T13:32:00.000-07:00

Ma uit chiar in acest moment la emisiunea OPRAH, o emisiune care imi releva de fiecare data ceva si la care se intampla foarte rar...sa nu plang. Nu degeaba a ajuns aceasta femeie minunata atat de sus,are niste invitati de exceptie.
Se vorbeste in aceasta prima parte a emisiunii despre familia celor care au fost si care sunt in armata americana a razboiului din Irak si Afganistan. Au spus in emisiune ca acesta este cel mai lung razboi din istorie, mai lung decat al doilea mondial, decat cel de la Vatican... si ca mai putin de 1% din americani stiu prin ce trec cei care se lupta. Prezinta acum o familie al carei cap (tatal copiilor,sotul femeii luptatoare ce are acum grija de el dumnezeieste) a fost lovit de o bomba in razboiul din Irak, care aproape ca a murit - insa creierul sau functiona...iar din 2005 pana in 2011 acum a ajuns de la o leguma, un om orb, mut, etc...sa poata merge, sa poata vorbi partial-il inteleg doar cei din familie, pentru ca vorbeste foarte infundat,sa poata sa fie un om macar pe jumatate normal, sa isi simta-daca nu sa isi si vada-copiii crescand.
Asa este...
Ne traim vietile in tihna sau in mare agitatie, de pe o zi pe alta, preocupandu-ne de orice lucru mic de ieri si de azi, dar mai ales de maine... ne gandim la ce trebuie sa cumparam, pe cine sa sunam, pe cine sa ajutam, cum sa ne urmam visele mai fidel, cum sa facem omul de langa noi sa se simta iubit, cum sa ne manifestam dorintele, sau talentele, sau putintele...cum sa slabim, ce haine sa ne cumparam, cum sa le asiguram un viitor copiilor, sau ceva stabil si frumos parintilor... atatea griji si atatea lucruri ce se intampla, nu mai avem timp sa ne gandim foarte mult la destinele altora- cei ce nu ne sunt apropiati.
De cate ori ne gandim la cei ce au luptat pentru libertate, dreptate, (fraternitate), pentru tara lor... si oare cati oameni cunoastem sa fi trecut prin asa ceva?
Eu recunosc ca nu ma gandesc la ei decat atunci cand vad o emisiune sau cand aud la stiri vorbindu-se despre asta, ori ma gandeam in scoala cand invatam la istorie despre diferite razboaie.
Azi...ma gandesc la ei. Cei care lupta si isi lasa familia si copiii, in numele patriotismului si dragostei si dedicatiei fata de tara. Ma gandesc la sotiile care dorm singure nopti nenumarate, plangand si asteptand, si sperand ca fiecare telefon sa nu fie cu o veste rea...acele mame care plang de cate ori copiii le intreaba :"cand vine tati acasa?". Ma gandesc la copiii ce cresc fara un parinte, asteptand in nestiinta, ferindu-se, din frustrare si tristete, sa vorbeasca de fata cu alti copii despre tata, acei copii care asteapta orice semn de la tata de ziua lor, macar un rand scris sau un telefon, ca un dar infinit de pretios...
Si tot azi ma gandesc la omul de langa mine. Ma bucur si sunt recunoscatoare ca este viu, sanatos, plin de viata si de vise, de iubire si de lucruri minunate de facut si de daruit, dar si de primit... Ma bucur ca sunt impreuna cu el in fiecare zi si cred ca oricat de departe vom fi candva, ma voi bucura si voi multumi ca si astazi ca este in siguranta.
Sa ne gandim...macar intr-o zi....macar pentru o clipa...

Video Irlanda

2011-04-27T08:41:00.000-07:00

Am facut azi un video cu poze din Irlanda...ce imi apartin. Am ales doar peisaje pe ritm ...celtic.
Vizionare placuta!

Viata...

2011-04-26T14:24:00.000-07:00

Narcis Ianau

2011-04-26T06:53:00.000-07:00

Nu am sa imi exprim parerea despre Romanii au talent pentru ca si eu sunt de aceeasi parere ca toata lumea: nu s-a votat pentru talent ci doar ca si caz umanitar. Ok. Asta ca idee... de aceea Romania nu evolueaza si nici nu va ajunge nicaieri vreodata. Talentele, munca, ambitia, nu sunt promovate si nici ajutate sa inalte nivelul tarii. Mai degraba ne plangem de mila sau le plangem altora de mila. Sincer, chiar nu sunt impresionata.
Motivul pentru care scriu aceasta postare este pentru ca am gasit un comentariu despre Nrcis Ianau (baiatul care a cantat contratenor la concurs) pe un site care suna cam asa:
" omul asta nu are niciun viitor...ca ce o sa cante? O sa cante cu voce de femeie in locul unei soprane adevarate? Sa fim seriosi....e o curiozitate atata tot. Cand i se ingroasa vocea ce'o sa faca? Ca inca e la pubertate..."

Poftim? Ce o sa faca, o sa cante cu voce de femeie in locul unei soprane adevarate? E o curiozitate atata tot? Sunt foarte furioasa ca toti romanii s-au nascut critici muzicali. Sau ca au pareri "profesioniste" in care se strecoara termeni din domeniu,utilizati total gresit sau intelesi total invers.

Ca sa nu continui cu starea mea de ofuscare, reamintesc:

contratenor, vocea (2) a 3-a care se unește cu tenorul (3), și discantus [v. discant (I, 1, 2)], desfășurându-se în cadrul aceluiași ambitus (1) cu vocea tenorului. Servește acestuia de complement și de întărire a sonorității. C. se întâlnește prima dată în sec. 14, în compoziții de Philippe de Vitry și apoi în operele lui G. de Machaut, păstrându-se până la sfârșitul sec. 15. Odată cu dezvoltarea noii școli polifonice* la 4 voci, termenul se conservă dar își pierde aplicabilitatea. În realitate c. reprezintă două categorii: c- bassus* și c.-altus*. Cu timpul termenul c. a dispărut, rămânând numai specificarea vocilor de bassus și altus. De la acest altus se explică folosirea modernă a termenului alto*. V. falsetist (1, 2).

Contratenorul are un glas atat de uimitor si de rar, incat pe vremuri se considera un miracol, spunandu-se ca venea de la ingeri.

Contratenorii sunt cantareti foarte rari in lume si cu adevarat cine se naste cu acest har, are un drum foarte frumos si interesant in muzica clasica. A fi contratenor nu inseamna a canta arii de soprana, sau a fi o curiozitate. S-a scris multa muzica speciala pentru contratenori pentru ca au fost vremuri cand ei erau foarte foarte cautati, apreciati, sustinuti si chiar...creati (n.b. castratii).

E adevarat ca un contratenor de 16 ani este ceva unic si uimitor intr-o tara ca Romania cu o cultura (muzicala clasica) foarte saraca. Imi pare rau ca oamenii isi dau cu parerea intr-un asemenea mod si cred ca intotdeauna ma vor irita aceste lucruri la fel de mult.

N-as pleca

2011-04-23T13:01:00.000-07:00

Doamneeeeeeeeeeee ce frumoasa e Irlanda si mai am doar o zi de stat aici!!!!!!!!!!!!! N-as mai pleca!!!!

Vis

2011-04-22T11:43:00.000-07:00

Am visat-o pe Angela Gheorghiu ca ma pazea,ma indruma si ma aprecia. Nu pentru muzica, si...ca om. Am visat-o ca o nasa, ca un inger pazitor, ca acel om al carui cuvant nu trebuie incalcat ci respectat cu strictete pentru ca are intotdeauna dreptate. Am visat-o sigura pe ea si ferma. Sper ca undeva,acolo in lumea ei frumoasa de vis...sa aiba parte numai de bucurii. Angela,oriunde ai fi tu, sa ai un Paste minunat!

Irlanda, land of green...

2011-04-19T08:01:00.000-07:00

Sunt in Irlanda, in drum spre Cork, dinspre Waxford!
Aproape ca nici nu stiu cu ce sa incep sa va povestesc cum este aici. Incep prin a spune ca sunt intr-o mica vacanta de o saptamana si ca imi place la nebunie.
Irlanda e poveste. E un colt de rai plin de lumina si de primavara,de soare si de flori,o armonie stranie pe care nu am mai intalnit-o de cand mi-am inceput cariera de ...turist. Oamnii sunt buni,calmi,calzi, echilibrati, si intr-un mod ciudat sunt cei mai amabili soferi din tot ce am vazut vreodata. Batranii nu sunt batrani si copiii sunt inca copii, cuminti si fericiti, cu parintii lor in excursii la gradina zoologica,in parcuri,la muzee,sau in alte locuri frumoase. Parcurile sunt imense, pline de flori si copaci de sute de ani,cred,intrucat sunt mari si maiestuosi...aici parca nu e nimeni sa taie copacii ca in Brasov, ca sa strice si acel mic si poate unic habitat verde.
Am vizitat deja Dublinul,cu parcul-al doilea ca marime din Europa, gradina zoologica cu animale de toate soiurile, elefanti, pinguini, girafe, zebre, rinoceri, hipopotami, gorile, cimpanzei, foci, tigrii si lei, lupi argintii, caini de vanatoare, dar si animale domestice-singurele care mi-au fost familiare. Colegiul Trinity, cel mai fastuos si de traditie,insa si cel mai scump, centrul Dublinului, fabrica de bere Guinness,si astazi am facut o incursiune in timp in istoria Irlandei, la centrul de istorie din Waxoford, unde am vazut refacute case,obiecte si dovezi ale modului de trai ai irlandezilor de cand s-au nascut ca popor acum 9000 ani,pana in secolul 10 cand au sosit aici vikingii si au modernizat totul.
Va imbratisez pe toti si...va tin la curent!

Timp, nu fi hain...

2011-04-12T08:47:00.000-07:00

Observ ca atunci cand cineva are un necaz simte ca nu numai timpul trebuie sa se opreasca, dar si viata celor din jurul lui. Mereu am avut inima deschisa pentru a fi acolo pentru cineva, insa cum poti spune "nu" cuiva atunci cand stii ca trece printr-o perioada rea, fara sa te stergi pe tine de tot? Pentru ca uneori nu stiu cum sa imi stabilesc prioritatile din acest punct de vedere. As vrea ca timpul sa se opreasca cu adevarat,pentru cei ce au nevoie, iar pentru restul, sa mearga inainte. Ca sa isi linga fiecare om ranile cat are nevoie, si sa se ridice singur... nu ar fi o lume mai buna astfel?...

Talentele noastre, un nefiresc divin

2011-04-07T08:15:00.000-07:00

Ma gandesc la multe lucruri in ultima vreme. Si le gandesc atat de repede, incat nici macar nu apuc sa scriu despre ele ca deja dispar in neant si apar altele, parca se gandesc singure, se autoanalizeaza si apoi...puf! ca si cum vor sa-si stearga urmele existentei lor de o zi.
Ma gandeam azi ca toate talentele adevarate sunt mereu ceva nenatural trupului uman.
Cantatul cu voce de opera... nu e ceea ce mintea noastra, rezonatorii nostri, laringele nostru stie sa faca neconditionat. Totul este o munca de a produce un sunet ce sa acopere o orchestra intreaga, zeci de cutii de rezonanta (ale instrumentelor) invinse de o cutie de rezonanta (umana), laringele sa stea intotdeauna jos (desi el sta ridicat cand vorbim), pe senzatie de cascat ( gatul deschis, ca si cum urmeaza sa casti in secunda 2), diafragma sa sustina, mereu pregatita,(desi nu e deloc un exercitiu care sa existe in viata obisnuita) si coloana de aer sa creeze in rezonatori ceea ce mintea noastra ii comanda si ceea ce sufletul nostru ii canta.
Baletul e ceva nenatural. Statul pe poante. E facut piciorul uman in asa fel incat sa sustina toata greutatea noastra pe degete? Sunt ani si ani de munca, zeci de ani ca sa faci performanta, sa iti supui corpul la o alimentatie speciala si oarecum neobisnuita ca sa ramai asa de micuta, de firava, si apoi toate cele miscari, intinderi, omul poate sa zboare... nu e o minune ?
Dansul, si anumite miscari de dans, orice fel de dans, sunt atat de neobisnuite si cat de mult trebuie sa ne testam limitele pentru a fi cat mai buni...
Acea transa in care intra pictorii,cand redau in culori o lume, sentimentele lor, trairile de toate felurile... acele picturi care transmit mesaje cu incarcatura ancestrala, filosofii, testamente. Acele viziuni, reverii, acele infatisari divine si de nepalpat, care devin vii pe panza...nu e ceva ce mana noastra si ochiul nostru sunt nascute pt a face.
Sportul de performanta, in care muschii iti maresc volumul, si isi imping limitele de rezistenta, din ce in ce mai mult... cand plamanii trebuie sa respire altfel si totusi la fel ca oricine, cand concentrarea trebuie sa fie maxima si totusi sa existe o anumita detasare...totul se afla pe muchie de cutit!
Crosetatul, ori crearea hainelor... doamne, cate lucruri iti trebuie pentru a face asa ceva! Cate putinte nemaipomenite trebuie sa jonglezi si sa ai raspunderea lor!...
Toate talentele presupun ceva inuman, nefiresc trupului uman. Talentele presupun ceva divin, cu care ne nastem, si pentru care suntem responsabili si datori sa muncim si sa il daruim lumii, orice fel de talent ar fi acesta. Suntem, pentru o clipa sau un milion (atunci cand ne manifestam talentul), misionari si slujitori ai lui Dumnezeu, ai Universului, sau cum vreti voi sa ii spuneti... pentru a aduce acea lumina binecuvantatoare pe pamant.....
.....pentru cei ce au ochi sa vada, urechi sa auda si suflete sa rezoneze!