First love  

Posted by Melya CrossoverOpera



Când creșteam, ne-au spus cine să fim.
Și când le-am îndeplinit dorința,
Modelând aluatul proaspăt, neștiutor,
A fost liniște.
Am iubit liniștea aceea.

Când am iubit prima dată, așteptările
Au creat în noi o tânjeală
După valențe pompoase care să aducă liniște între noi.
Și când ne-am ajustat, ca să fim iubiți,
A fost liniște.
Am iubit liniștea aceea.

Când am dorit să ne dăruim lumii,
Prin muncă
Și expunerea darurilor noastre interioare,
Neprețuite,
Ne-au spus că doar stereotipurile aduc valori materiale
Și ne-am îndoit aripile, am tăiat visele,
Ca să intrăm în cutie.
Când am primit bani pentru standardele lor mici,
A fost liniște.
Am iubit liniștea aceea.

Când am înțeles că nu alții trebuie să ne spună ce facem
Și cine să fim,
Am început să citim cărți
Despre cine să fim.
Diverse, cu subîntelesuri care
Ne-au făcut să ne simțim înțeleși
De alți oameni care le-au scris
Sau de alții care le-au citit.
Și am făcut întocmai cum era acolo expus
Ca să nu ne mai expunem singuri
Că doar
A ieșit rău înainte.
Și dacă am făcut ce am citit în cărți,
Ca la carte,
A fost liniște.
Am iubit liniștea aceea.

Și totuși, lipsește o liniște anume,
Cea care nu are nevoie să fie pompoasă,
Cea care tace, nedorind confirmare.
E linștea găsirii de sine fără să fie conformă
Cu ceilalți,
Fie ei oameni sau slove.
Liniștea certă care mulează cărțile după ea,
Nu pe ea după cărți.

Am iubi liniștea aceea-
Și poate că abia atunci
Am iubi pentru prima dată.

L  

Posted by Melya CrossoverOpera

Ma inconjor intr-o liniste fara abajur,
O lumina orbitoare ce nu ma lasa sa respir,
Un suflu rece peste gatul meu ce vrea sa cante
Si in loc de muzica, iese praf de pusca.

As vrea sa imi construiesc palate inalte de malachit,
Sa ma agat de culori si sa le cuprind in palma
Ca sa intre in mine si sa nu mai fie
Numai liniste.

O liniste galagioasa, agitata, tulburatoare,
Ca buruieni lasate sa creasca nestingherite
Pe un camp de maci fara cusur.
O liniste taioasa, cu degete subtiri care nu te ating
Ci doar iti spun, fara rusine
Ca esti prea departe desi
Esti aici.


Antichități & artizanat : Tehnica Cloisonne  

Posted by Melya CrossoverOpera in ,



Dexonline.ro ne oferă o explicație corespunzătoare -
CLOISONNÉ s. n. 1. Tehnică de lucrare a emailului, care constă în turnarea acestuia în mici despărțituri sau compartimente metalice, în funcție de motivul decorativ. 2. Obiect astfel realizat. [Pr.cloazoné] – Cuv. fr. 
Alte explicații - tehnică de lucrare a emailului sau a pietrelor semiprețioase constând în încastrarea acestora într-o împletitură de metal, separând motive florale sau geometrice, policrome

Cu alte cuvinte, culori languroase turnate peste metal ce poate încastra în el comori nemaivăzute. Cucerirea rigidității cu moliciune și tandrețuri. Emailul se strecoară, se regăsește, se îmbină si încântă. Devine. Creează. Împreună. 

Tehnica Cloisonne face parte din tehnicile chinezești (chinoiserie) de creere a obiectelor de artă. Ea presupune o minuțioasă răbdare și materiale alese cu atenție pentru a putea crea o capodoperă ce se încadrează elegant în stil.
Modelul dorit este făurit de la început în formă de către artizan, prin crearea unui "schelet" din foițe de metal care mai apoi să fie umplut cu emailul dorit și așezat pe suportul de bază.
Ea diferă de tehnica Champleve (asemănătoare), care presupunea crearea de găuri în metal prin adăugarea de acid și apoi umplerea cu email și coacerea lor.
N.B. Atunci cand aceste tehnici au fost inventate,existau artiști care le foloseau doar pentru casa regală, și atunci materialele folosite constau deseori în soiuri rare de aur, iar prețurile lor erau exorbitante.

Procedura presupune câțiva pași - sudarea firelor de lucru (aur, argint,cupru,etc) în forma dorită, umplerea cu pastă de email (pas în care se folosește sticla transparentă și diferiți oxizi metalici peste care se adaugă diferiți solvenți-acizi, soluții care dau culori diferite emailului rezultat), arderea în cuptor (pentru fixare), șlefuirea suprafeței, și placarea cu metale prețioase pentru a înnobila produsul finit și pentru a-l proteja împotriva trecerii timpului și diverselor procedee de manipulare.


Deși această tehnică este cunoscută în Japonia încă din anii 710-794, ea a înflorit în secolul al XVI-lea, în Japonia, unde cloissone-ul ars s-a numit Shippo-Yaki, care înseamnă Șapte lucruri prețioase.

Perioada Meji (1868-1912) a fost supranumită și Epoca de Aur a Cloissone-ului japonez, când artizanii japonezi creau obiecte de artă speciale pentru cumpărătorii occidentali, croite întocmai după gusturile lor din acea vreme. Occidentalii au intervenit și ei în stil, spre exemplu germanul Gottfried von Wagner, chimist, a inventat multe tehnici de îmbunătățire a stilului.
Cloissone-ul a suferit apoi multe modificări spectaculoase de-a lungul timpului, printre care și înlocuirea rețelei de fire tradiționale cu piese metalice emailate, inventarea porțelanului jiki shippo Cloisonne (emailul nu mai este aplicat pe metal, ci pe porțelan sau ceramică), inventarea ceramicii Satsuma,etc.

Majoritatea pieselor ce pot fi găsite astăzi sunt atât de vechi și prețioase cât să devină, dintr-o privire, piese de muzeu, însă există câteva modele ce datează din secolele XIX și XX care au prețuri mai accesibile și merită să aducă schimbare în spectrul artistic al vieții noastre.


Care sunt culorile cele mai des folosite pentru tehnica Cloisonne? Răspunsul vine prompt - turcoaz și albastru închis, lapis lazuli. Obiectele ce au aparținut dinastiei Ming sunt cele care și-au păstrat cel mai mult culorile, majoritatea tonurilor de albastru fiind prezente în imagini ce creionează dragoni puternici ce zboară printre nori.


Cum putem observa că obiectul de artă Cloisonne a suferit leziuni? De obicei este bine să trecem mâna peste toate părțile obiectului de artă, și acolo unde se simte că a avut loc o crăpătură în metal, se verifică nuanța culorii. Dacă nuanța sa este puțin mai galbenă acolo decât în alte părți, înseamnă că ea ascunde o leziune.


În ziua de azi, în China și Japonia se lucrează cu tehnica Cloisonne la fel ca dintotdeauna. Artiștii asiatici doresc să păstreze tradiția, creând obiecte de artă spectaculoase ce cuceresc prin abundența de culori, modele și nivele spulberătoare de răbdare pură.









Colivistică  

Posted by Melya CrossoverOpera

Înțelege-mă, când începe să se întample ceva
Ceva ce numai tu poți da frâu liber să se creeze,
Ai cucerit Creația. Ești din nou în ziua 1.
Ești la dreapta Tatălui, încercând să înțelegi
Că poți fi aici ori de cate ori respiri.

Înțelege-mă, că dacă vrei tu să se termine,
Lumea ia foc din rădăcini
Și se evaporă cu tot cu oceane, sucombând munții.
Ești făcut să poți ține frâiele
...dar doar în universul tău.

Înțelege-mă, poți să te ridici si să pleci din tine,
Din oricare tine pe care le-ai carat în spate,
Cu orice cruce creată de tine pentru tine.
Ești liber pentru că tu te eliberezi-
Păsările nu știu zbura în colivie.

Înțelege-mă, nu ai nevoie de armură și de sulițe,
Si nici de razboaie grele pentru pace.
E de ajuns să apeși un buton și să zici - Haide.
Știe singură să vină și să se cuibarească
Pentru că prima lege a Creației este Alegerea
Iar Alegerea, fără Libertate și Pace în ea,
Crește din nou o colivie
Deși cea veche s-a facut scrum.

Studio Fly by Kati Svab - artă și beauty în Brașov  

Posted by Melya CrossoverOpera in




Am crescut stiind ca un salon de infrumusetare este intotdeauna un resort, oricat de mic este el.
Am crescut stiind ca numai adevaratii pasionati devin profesionisti.
Am crescut stiind ca nu conteaza cati clienti ai intr-o zi, cine sunt ei si ce aduc inspre tine - ci conteaza ce poti tu sa le daruiesti despre ei insisi. Ceva ce au uitat, ceva ce stiu dar au acoperit singuri, crezand ca daca se iubesc mai putin, vor fi vazuti mai mult, invatati fiind ca modestia ne innobileaza. Insa au inteles gresit. Iubirea de sine, aceea curata si nepartinitoare, neconditionata si fireasca, in care increderea este la carma zilelor si reactiilor noastre - este singura ce Stie cum sa innobileze un suflet...si tot ce se afla in jurul lui.
Am crescut stiind ce inseamna calitatea pentru ca am crescut cu ea langa mine.
Mama a fost si este un profesionist desavarsit si deoarece inca se reinventeaza dupa 20 ani de lucrat in domeniul frumusetii, pot sa spun ca stiu ce inseamna standarde in beauty.
Nu am crezut insa ca voi gasi vreodata un tanar care sa ai aiba iubirea asta nebuna fata de frumusete, fata de oameni si fata de meserie, asa cum stiam ca e croita la suflet mama.
Kati - un nume schematic si simplu, ce aduce a ardei iuti savurosi. O tipa indrazneata, voioasa, cu tolba plina de cuvinte puternice. Un om viu! O raritate. Kati - ce bine ca te-am intalnit. Tu stii ce inseamna sa ai un vis mare in ziua de azi - pe care sa il visezi impreuna cu cine te iubeste asa cum esti, si pentru care sa muncesti din toti porii, fara oprire. Stii ca se poate pentru ca ai facut sa se poata. Ai ales in fiecare zi sa se poata.
Pe Kati o asociez si cu avioanele (!!!), motoarele, si lanturile din salonul ei, care desi in prima faza mi s-a spus ca au conotatie ...literara, eu as spune ca le-am asociat cu eliberarea. Cu ruperea lor imaginara, pastrandu-le insa acolo drept memento. Cu ruperea de sistem, de "trebuie"-uri, de "cum se face", de tot ceea ce este la intamplare sau "in serie".
Studio Fly (First Love Yourself) by Kati Svab este un mic tezaur in ceea ce priveste infrumusetarea in Brasov. Stilist de unghii ar spune unii - dar eu spun doar - artist, luptatoare si iubire. Cine merge la ea se afla pe sine, daca stie sa vada, daca vrea sa auda si daca vede dincolo de scopul... unei simple programari.

Five o'clock  

Posted by Melya CrossoverOpera in

Îmi torn în ceașcă cutezanță
Deplină, dependentă, învolburată,
Ca să îmi tulbur cafeaua și să o transform
În otravă
Pentru că e mai ușor să credem în rău uneori
Decât în adevăr
Și libertate.
E atât de plin de el în jur încât îmi pare
Că orice altceva ce nu este el
E demn de suspiciune.
Și totuși, există pe fiecare frunte
Un rid anume care mereu hotărăște pentru noi.
O cută de rebeliune
Care vrea să urmeze firul roșu
Al Sinelui.
Nu acoperiți cu operații estetice
Ridul cutezător
Al Curajului.

Maria Cebotari, soprana romancă (basarabeancă) fără răsunet la ea Acasă  

Posted by Melya CrossoverOpera in , ,



Despre Maria Cebotari s-au scris putine.
Atat de putine incat nici eu nu am auzit vreodata de ea, si tare rau imi pare.
O voce fantastica, de un calibru nobil, net superior multor voci ale vremii.
Ma duce cu gandul la profesionalismul vocal al Virginiei Zeani si al Magdei Ianculescu.
Ale noastre toate !

Domnul Octavian Metoni a scris pentru activenews.ro un articol interesant pe care vi-l redau intocmai.
***
A fost mai mare decât Haricleea Darclee, mai versatilă decât Angela Gheorghiu și considerată de marele dirijor austriac Herbert von Karajan "cea mai bună soprană pe care am dirijat-o vreodată, mai bună chiar decât Maria Callas". Și asta, către sfârșitul vieții marelui muzician de origine aromână, atunci când maestrul putea deja să facă o apreciere largă despre muzica de operă a întregului secol trecut. Atunci, cum de nimeni nu a auzit de ea?

Povestea unei vieți

Maria Cebotari (Cibotaru, în acte) s-a născut la Chișinău, în 1910, în Basarabia românească aflată în componența Imperiului Țarist. Evident, devine cetățean român de drept după Marea Unire din 1918 și își va păstra cetățenia română până la sfârșitul vieții. De altfel, după cum veți vedea, faptul că s-a născut supus rus și a deținut cetățenia română și niciodată pe cea sovietică avea să joace un rol foarte important în viața ei. Începe viața muzicală după ce termină Conservatorul din Chișinău și pleacă pentru a se perfecționa la Moscova, acolo unde sovieticii mizaseră pe geniile țarismului, ca Ana Pavlova, lebăda baletului mondial, de exemplu, pentru a schimba imaginea criminalului lor regim. Din acest motiv, nu trebuie s-o blamăm pentru că a ales Moscova. După Viena și Berlin, Moscova era, totuși, a treia casă pentru tot ceea ce înseamnă muzica clasică. 

Moscova a fost prima ei casă muzicală

Să fim drepți și să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Maria învață și se perfecționează în capitala Uniunii Sovietice, unde se îndrăgostește și se și mărită cu directorul Teatrului de Artă, contele Alexandr Virubobov. Acesta, deși "alb", continuă să activeze și după victoria Revoluției Bolșevice, cu condiția de a preamări regimul sovietic peste tot pe unde are ocazia să concerteze. Cei doi părăsesc Moscova și se instalează la Berlin, unde lumea muzicală germană o primește cu entuziasm total. Avea, totuși, un mare defect din acest punct de vedere. Nu vorbea deloc limba germană. Dar, Maria este o ambițioasă și o învingătoare, iar compozitorul german Richard Strauss (nicio legătură de familie cu cel care a dat lumii "Dunărea Albastră") este primul care îi spune textual că "ești cea mai bună voce de soprană pe care am auzit-o vreodată, chiar peste compatrioata ta, Haricleea Darclee". Dar, trebuie să înveți germana. După părerea mea, nu vei putea fi niciodată la fel de bună în italiană, din cauza accentului tău slav".

Din succes în succes

După debutul în rolul Mimi din opera lui Puccini, "La Boheme", consemnat la Opera din Dresda, în anul 1931, cunoaște o ascensiune fulminantă, iar întreaga presă europeană este la picioarele ei. Joacă toate rolurile posibile din opera modernă, de la Euridice (Orfeu și Euridice), Dona Anna (Don Giovanni) sau Contesa Almaviva (Nunta lui Figaro). De la Dresda pleacă la Berlin, unde este primadonă din 1936 până în 1946, adică inclusiv până după sfârșitul celei mai mari conflagrații din istoria umanității. Dar, a fost invitată inclusiv la Covent Garden din Londra, Scala din Milano și la Opera de Stat din Viena. Avea o voce atât de soft și o prestanță pe scenă atât de bună, încât a reușit performanța, niciodată egalată de o altă soprană până în zilele noastre, de a cânta cu același succes și de a interpeta în același sezon roluri lirice sau dramatice cum ar fi Carmen sau Suzanna în Nunta lui Figaro, Violetta din Traviata sau Salome din opera cu același nume.

Două decorații cu ghinion

Primește, în 1934, titlul de Kammersängerin (gradul cel mai înalt pentru spațiul germanic, Cebotari fiind și cea mai tânără artistă căreia i s-a acordat acest titlu) și, în 1943, Steaua României în grad de comandor. Evident, cele două titluri poartă semnăturile cancelarului Hitler, respectiv al Mareșalului Antonescu, Conducător al Statului. De altfel, deși erau premii care onorau exclusiv cariera ei muzicală, avea să fie acuzată după război de colaborare cu Puterile Axei. Nu numai pentru faptul acesta, ci și pentru că a repetat obsedant că este basarbeancă și româncă și pentru faptul de a fi jucat rolul principal în filmul de război româno-italian "Odessa in fiamme" ("Odesa în flăcări"), cunoscut la noi sub numele de "Cătușe roșii". De altfel, voi reveni cu câteva scurte considerații la finalul acestui articol. Oricum, nu voi insista prea mult asupra excepționalei ei cariere muzicale, nici asupra rolurilor ei cinematografice, cu toate că a jucat în câteva filme muzicale de succes. Trebuie să recunosc că nu sunt ceea ce se numește un expert în arta muzicală, nu am făcut decât să consemnez ceea ce spuneau celebritățile momentului. Admit, însă, că am ascultat-o cântând, pe youtube, și m-a impresionat profund. Dar, dacă e să fim obiectivi până la capăt, trebuie să admitem că Maria aparține, cultural vorbind, spațiului germanic, care o și revendică neîncetat. De altfel, ea a primit și cetățenia germană, după ce s-a măritat a doua oară cu celebrul actor austriac Gustav Diessl. Dar, cum Austria făcea parte din Reich... 

A doua căsătorie cu ghinion

Presa de la Viena a salutat căsătoria celor doi. Cel mai reușit titlu a fost cel din periodicul Die Presse, care titra "Gustav Diess și-a îndeplinit destinul. A luat-o de soție pe Sarah Bernhardt". Aceasta din urmă este o celebritate franceză care a fost lansată ca actriță de teatru în perioada Belle Epoque, dar a jucat și în mai multe filme mute din anii '20. Comparația cu Sarah Bernhardt fusese făcută pentru Haricleea Darclee, dar ziarul vienez a ținut cont de naționalitatea comună a celor două și a considerat nimerit ca Maria Cebotari, la rândul ei, să fie comparată cu prima mare actriță europeană din istoria modernă a teatrului și a zilelor de început ale filmului. 

Moare, la propriu, pe scenă

Gustav Diessl a fost reținut primul, ulterior Maria și, în final, marele Herbert von Karajan, de poliția militară americană, în 1945, sub acuzația de colaborare cu Germania și Italia. Mă mir că nu l-au împușcat și pe Wagner. Eventual, post-mortem. Sovieticii au cerut repatrierea în URSS a Mariei, dar yankeii au refuzat, motivând că "Cetățeanul Maria Cebotari, având dublă naționalitate română și germană, și-a pierdut cetățenia rusă după dispariția Imperiului Țarist, nu după alipirea Basarabiei la România. Deci, nu a fost niciodată cetățean sovietic și nu poate fi repatriată". De altfel, se pare că americanii s-au purtat onorabil cu arestații și i-au eliberat după numai câteva ore. Din păcate, nu același tratament l-a primit von Karajan, care era membru al Partidului Nazist cu acte în regulă, dar aceasta este o altă discuție care nu face subiectul articolului de față. Oricum, se pare că soțul Mariei a fost afectat de cele întâmplate și, la scurt timp, a decedat în urma unui infarct sau a unui atac cerebral, părerile nu concordă. După încheierea perioadei de doliu, Maria își reia activitatea, dar curând află că este bolnavă de cancer pulmonar. Îi este extirpat plămânul bolnav și cântă, la Covent Garden din Londra, cu singurul plămân rămas și este evaționată zeci de minute la rând de un public emoționat până la lacrimi de imensa ei suferință și de pasiunea pentru muzică. în ciuda sfaturilor medicilor, continuă să cânte. Se prăbușește efectiv pe scenă, în timpul operetei "Studentul cerșetor". Publicul vienez rămâne stupefiat și refuză să părăsească incinta. A fost ultimul ei rol. Intră în comă și nu-și va mai reveni niciodată. Medicii, chemați de urgență, nu au putut decât să constate un adevăr implacabil. Cancerul recidivase și avea metastaze la ficat și la pancreas. Moare în data de 9 iunie 1949, iar la înmormântarea ei aproape 100.000 vienezi țin să o conducă pe ultimul ei drum. Nu se mai întâmplase așa ceva în fosta capitală imperială de la decesul Împărătesei Sissi, asasinată la Genova de un degenerat italian, în anul 1898. 

Sfârșit de poveste

Dar, mai întâi să vă povestesc despre filmul Odesa în flăcări. După recucerirea Basarabiei și ocuparea Transnistriei, românii și italienii au colaborat pentru realizarea unui film dedicat, în primul rând, soartei triste a orfanilor și a refugiaților basarabeni. Maria Cebotari joacă rolul unei femei care, despărțită de fiul ei, caută să dea de urmele acestuia acceptând să cânte pentru ofițerii sovietici. Un film de propagandă, care folosește tehnici de travelling în premieră, dar, se vede că pelicula a fost făcută oarecum în pripă. Maria, într-o scenă celebră, se îmbracă într-o ie tradițională și afirmă clar că este româncă. Un păcat vital în ochii ocupanților sovietici care, după actul de la 23 august, găsesc rola filmului și o distrug. S-a păstrat, din fericire, abandonată într-o cutie de pantofi, o copie a filmului, care a fost regăsită de un scenarist italian undeva prin anii 2000, la studioul Cinecitta din Roma. De altfel, filmul este disponibil sută la sută pe youtube. Al doilea soț al Mariei, actorul Diessl, a jucat și el câteva roluri în filme de propagandă în care îndemna populația să se opună cancerului sovietic. 


Ce a rămas

Maria a avut doi băieți cu al doilea soț, iar aceștia au fost adoptați de celebrul pianist britanic Sir Clifford Curzon. După știința mea, ambii sunt încă în viață. Credeți că a interesat pe cineva de la redacția Cultural a TVR să ia legătura cu ei și să facă o emisiune despre mama lor? Ei, aș! Din câte cunosc eu, există un film documentar numit "Aria", semnat de regizorul basarabean Vlad Druck și... cam atât. Prin 2012 a fost organizat la București un simpozion dedicat vieții și activității ei sub auspiciile Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din România, la inițiativa comună a unor personalități culturale autohtone și din Republica Moldova: Prof. Dr. Manuela Cernat (Coordonator al Departamentului de Artă Contemporană din cadrul Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu" și profesor asociat UNATC I.L.Caragiale București), Dr. Habilitat Aurelian Dănilă (directorul Institutului Patrimonial Cultural al Academiei de Științe din Moldova), Prof. Dr. Adrian-Silvan Ionescu (directorul Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu"). Cam puțin pentru cea care a fost o Cio-Cio-San absolut inegalabilă, după cum a spus Herbert von Karajan. "Chiar dacă nu eram eu dirijorul, veneam mereu să o ascult. O voce divină și irepetabilă. Păcat că a murit atat de tânără..."

"Niciodată și în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur și simplu, - româncă." (Maria Cebotari)

Atașez si un citat în germană pe care cred că nu are rost să-l traduc. Chiar și pentru necunoscători, prima frază este evidentă:
"Maria Cebotari ist eine Sensation im besten Sinne des Wortes geworden und ihr gestriges erstes Auftreten als die kleine Frau Schmetterling ist ein Ereignis gewesen ... Nicht endenwollender Beifall galt aber vor allem der neuen Butterfly - ein Abend, nochmals, und eine Künstlerin, die eine schönste Verheißung für die kommende Spielzeit bedeutet. " " Sächsischer Kurier " , Dresden, 13.Juli 1931 / Teilwiedergabe einer Rezension.